Moş Crăciun le-a adus în dar dosare penale pentru că n-au fost cuminţi şi au încercat să "facă un ban" cu pocnitori şi petarde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi au confiscat materiale pirotehnice interzise care ar fi urmat să fie comercializate ilegal

Dacă anul acesta fondul sonor al Sărbătorii Crăciunului nu a mai fost unul ca de război şi „muniţia chinezească" nu s-a mai putut procura de la toate colţurile de stradă, singurele pocnituri fiind, conform tradiţiei, cele din bici, ale colindătorilor, este meritul poliţiştilor.

În perioada premergătoare Sărbătorii Crăciunului poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectorarul de Poliţie al Judeţului Galaţi au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii comercializării ilegale a articolelor pirotehnice.

În urma efectuării unor percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit în locuinţele lui Adrian Ţ., de 17 ani, Sava M., de 43 ani, ambii din Galaţi şi Panait N., de 44 ani, din comuna Frumuşiţa, articole pirotehnice din categoriile I şi II, pentru care cei în cauză nu au putut prezenta documente de provenienţă.

În baza unui „pont", poliţiştii l-au depistat pe raza municipiului Galaţi pe Sorin G., de 27 ani, din comuna Cudalbi, care transporta cu autoturismul personal articole pirotehnice de categoriile I şi II, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.

Au fost ridicate în vederea confiscării opt baterii din categoria a II-a de la 24 la 36 focuri fiecare, 500 pocnitori din categoria a II-a, 7.600 pocnitori din categoria a I-a, 113 rachete diferite mărimi din categoria a II-a. Cu ocazia percheziţiilor au mai fost descoperite la domiciile contrabandiştilor sus menţionaţi 129 pachete de ţigarete netimbrate şi 40 pachete de ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Cele patru persoane sunt cercetate pentru săvârşiriea infracţiunilor de deţinere fără drept de articole pirotehnice, precum şi de contrabandă calificată.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate