Misiuni de salvare pe drumuri greu accesibile. Un septuagenar dializat a necesitat ajutor medical, iar o gravidă din comuna Schela nu poate ajunge la spital din cauza ninsorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele ore, salvatorii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină în zonele greu accesibile pentru a acorda ajutor medical mai multor persoane aflate în dificultate.

În sprijinul persoanelor care au nevoie de prim ajutor medical, echipajele de pompieri au efectuat misiuni pe drumurile greu accesibile cu ajutorul utilajelor şi autospecialelor cu capacitate de trecere mărită, precum şenilate.

Printrei cei care au avut nevoie de ajutor medical se află şi un bărbat dializat în vârstă de 75 de ani, din localitatea Băleni. Acesta a fost transportat de pompieri cu şenilata până în localitatea Viile, de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Galaţi şi adus la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”.

Echipajele Ambulanţei au intervenit şi pentru salvarea a nouă persoane care suferiseră hipotermii. „Două dintre acestea au fost ridicate din parcul Spitalului de Copii. Este vorba despre un bărbat de 35 de ani, şi un altul de 36 de ani, ambii au suferit degerături. Cele nouă cazuri au fost transportate la Centrele destinate oamenilor străzii, din Pechea, Tecuci şi Galaţi. De asemenea, suntem solicitaţi să intervenim în comuna Schela, pentru o gravidă care nu poate ajunge la Galaţi din cauza ninsorii. O moaşă s-a deplasat la locuinţa acesteia”, a declarat doctorul Mihai Polinschi, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Patru persoane din republica Moldova, care au fost înzăpezite în trafic, au fost  transportate şi cazate in localitatea Cudalbi.

„Toate solicitările de ajutor sunt soluţionate cu maximă operativitate, de către  echipajele de pompieri, poliţie şi de personalul ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi.

Evenimentele deosebite pot fi semnalate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la numerele de telefon 0236/460.441 sau 0236/460.143, iar urgenţele la numărul unic de urgenţă 112.   

 

Mai multe pentru tine:
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Șefa ANM răspunde acuzațiilor cu privire la Codul roșu anunțat în Capitală. Elena Mateescu: „Ne raportăm la criterii clare”
Momentul fenomenal în care Ianis Hagi salvează echipa Națională a României
Imagini cu impact emoţional! Prinţul William, răvăşit şi în lacrimi, aşa cum nu l-am mai văzut
Ministerul Sănătății anunță deblocarea livrărilor de soluții perfuzabile către unitățile medicale: „Spitalele nu vor mai fi expuse riscului de întârzieri sau lipsuri”
Gentile Bellini, povestea primului artist european care a realizat portretul unui sultan otoman
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Deputatul AUR Dan Tanasă îl atacă dur pe premier după momentul controversat de la Congresul UDMR: „Bolojan, drepți la imnul Ținutului Secuiesc. Slugă până la capăt!”