Ministrul român al Apărării, despre comportamentul agresiv al Federației Ruse. Oficialul vizitează Șantierul Naval din Galați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a vizitat, joi, 25 ianuarie, Şantierul Naval Damen din Galaţi şi spune că Forţele Navale Române au în derulare programe de înzestrare importante, care le vor permite să-şi îndeplinească mai eficient misiunile.

Ministrul Apărării a vizitat și două nave aflate în prezent în construcție FOTO MApN

Reprezentanţii MApN au anunţat că ministrul Angel Tîlvăr,  însoţit de şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad şi şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, au vizitat joi, 25 ianuarie, Şantierul Naval Damen din Galaţi.

Delegaţiei conduse de ministrul Apărării i-au fost prezentate cele mai importante proiecte de nave militare din portofoliul şantierului din Galaţi.

 „De asemenea, au fost prezentate proiectele de arhitectură navală, dar şi cele de proiectare şi inginerie navală dezvoltate pentru forţele navale ale diferitelor ţări contractante făcute de cei peste 185 de ingineri români din cadrul Marine Engineering Galaţi (MEGA), companie care funcţionează pe platforma şantierului din Galaţi. Delegaţia MApN a vizitat şi două nave aflate în prezent în construcţie în docurile şantierului Damen, care urmează să fie livrate unor beneficiari externi”, au precizat reprezentanţii Ministerului Apărării. 

„Damen are o amprentă consistentă în România”

Aceștia au adăugat că în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii companiei, ministrul Angel Tîlvăr a evidenţiat faptul că, prin activitatea desfăşurată prin cele două şantiere - de la Galaţi şi Mangalia, prin soluţiile de proiectare navală dezvoltate în România şi prin celelalte operaţii complexe cerute de producţia navelor, Damen îşi aduce contribuţia la economia României, prin crearea unui număr important de locuri de muncă şi transfer tehnologic de vârf.

 „Faptul că un operator economic de nivel global are o amprentă atât de consistentă în România aduce beneficii nu doar acţionariatului firmei, ci şi ţării noastre. Crearea a peste 1.500 de locuri de muncă, multe dintre ele de înaltă calificare precum si atragerea de comenzi importante de la guverne ale unor ţări membre NATO, UE sau din alte părţi ale lumii, aduc prestigiu şi beneficii nu doar companiei, ci şi Galaţiului şi României", a declarat Angel Tîlvăr.

Ministrul Apărării a remarcat şi importanţa deciziilor Damen de a-şi forma pe plan local atât specialiştii de înaltă calificare, implicaţi în procesele de proiectare, cât şi forţa de muncă angrenată în producţia navelor, prin colaborarea cu învăţământul superior ingineresc românesc sau prin propriul centru de formare a specialiştilor înfiinţat în cadrul şantierului de la Galaţi.

„România are o tradiţie solidă şi îndelungată în domeniul industriei de apărare, în toate dimensiunile sale, inclusiv în construcţia de nave militare, de aceea Guvernul României încurajează şi sprijină iniţiativele de atragere şi formare de specialişti români în domenii atât de importante", a arătat ministrul Tîlvăr.

 „Federația Rusă a transformat Marea Neagră într-o zonă de conflict”

Ministrul Apărării Naţionale a precizat, de asemenea, că, în contextul actual de securitate, cu multiple provocări în regiune, dotarea Armatei României cu tehnologii moderne produse în ţară are importanţă strategică. 

 „Comportamentul agresiv al Federaţiei Ruse, care a culminat cu invazia Ucrainei, a transformat, din păcate, regiunea Mării Negre într-o zonă de conflict. Această nouă realitate impune regândirea şi adaptarea posturii noastre de securitate navală. Forţele Navale Române au în derulare programe de înzestrare importante care le vor permite să-şi îndeplinească mai eficient misiunile. Preocuparea permanentă a MApN este ca aceste programe să ofere cât mai multe oportunităţi pentru industria de apărare din România, cu beneficii concrete pentru economia naţională. Această abordare este relevantă şi din punct de vedere strategic, pentru că prin producerea în ţară se asigură siguranţa şi securitatea aprovizionării cu echipamente esenţiale şi a mentenanţei acestora pe întreaga durată de viaţă", susține Angel Tîlvăr.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani