Metoda revoluţionară adoptată în România pentru a apăra pădurile de defrişări ilegale. „E ca şi cum aş avea 5-6 oameni în plus să mă ajute la patrulare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pădurarii spun că dronele sunt soluţia viitorului şi că ar fi de mare folos pentru a supraveghea zonele greu accesibile. Se apreciază că eficienţa silvicultorilor în paza zonelor forestiere ar creşte de 5-6 ori prin dotarea cu astfel de aparate.

Deşi se vorbeşte insistent, de ani de zile, despre faptul că pădurarii nu reuşesc să acopere decât o mică parte din teritoriul repartizat pentru pază (iar acest lucru îi favorizează pe hoţii de lemne şi îngreunează intervenţiile în caz de incendii), măsurile pentru a remedia lucrurile au fost, până acum, extrem de puţine. Patrulele forestiere motorizate şi „radarul pădurii” au ajutat, însă nu au rezolvat nici pe departe problemele, însă acest lucru s-ar putea schimba radical în curând.

La Direcţia Silvică Galaţi este în pregătire un program pilot de monitorizare video, cu ajutorul unei drone, a pădurilor astfel încât orice defrişări ori incendii să fie depistat rapid şi cu costuri reduse. Deocamdată a fost lansată licitaţia pentru achiziţionarea unui prim astfel de echipament care, dacă se va dovedi eficient, va fi urmat şi de altele.

Silvicultorii gălăţeni sunt de părere că folosirea dronelor poate fi un moment de cotitură în combaterea defrişărilor ilegale şi a incendiile de pădure.

„Am de acoperit o suprafaţă de câteva mii de hectare, unele răzleţe. Fie doar să înconjur perimetrul înseamnă un drum de peste 30 de kilometri, ceea ce este foarte mult şi nu se poate face pe jos sau doar cu căruţa. Nici maşina nu este o soluţie, căci în unele zone nici nu se poate intra”, ne-a spus un pădurar din zona de nord a judeţului.

„O dronă ar fi de mare folos, căci aş acoperi în 15-20 de minute cât aş acoperi pe jos într-o zi întreagă. Practic, aşa putea acoperi de 5-6 ori mai mult decât în mod normal, punând la socoteală că drona mai trebuie şi reîncărcată. E ca şi cum aş primi 5-6 oameni să mă ajute. E ceva de vis”, a mai spus acesta.

Drona aflată în procedura de achiziţie pe Sistemul Public de Achiziţii Publice - SICAP are o valoare estimată la  numai 2.700 lei. Printre cerinţele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aparatul de zbor se regăsesc: decolare şi întoarcere automată, autonomie de zbor de minim 20 de minute, altitudine de minim 500 m, capacitate card memorie de minim 8 GB.

Se estimează  că, la nivel naţional, cumpărarea a 5.000 de drone ar însemna un efort financiar ce se ridică la aproximativ 15 milioane de lei, dar care ar acoperi munca a peste 25.000 de oameni. Spre comparaţie, dacă ar fi plătiţi doar cu salariul minim pe economie, paznicii de fond forestier suplimentari ar costa bugetul de stat, cu impozitele aferente, circa 70 de milioane de lei, adică mult mai mult decât achiziţionarea dronelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG