Liviu Dragnea: „Dezbaterile legate de regionalizarea României trebuie să fie gata în septembrie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată finalizat proiectul regionalizării, Guvernul vrea să supună atenţiei publice un referendum de modificare a Constituţiei. Dacă acesta va trece, drumul este deschis pentru regionalizare, care ar trebui să dureze cam un an, un an şi jumătate.

Proiectul Regionalizării trebuie să fie gata până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât, în noiembrie să poată fi organizat un referendum pentru modificarea Constituţiei, este de părere ministrul Dezvoltării Regionale şi administraţiei Publice, Liviu Dragnea.

„Dacă referendumul trece, atunci urmează ceilalţi paşi: înfiinţarea regiunilor, prin lege, organizarea alegerilor şi stabilirea unei perioade de tranziţie de un an, un an şi jumătat, timp în care să operaţionalizăm toate instituţiile regionale. În paralel, lucrăm şi la acreditarea fiecărei regiuni pentru a deveni autoritate de management”, a explicat Liviu Dragnea într-o întâlnire la Galaţi. 

În aceste condiţii, fiecare regiune va avea o relaţie directă cu Bruxellesul, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu va mai avea decât rol intermdiar. Avantajul principal, constatat deja în Polonia, după regionalizare, ar fi acela că nu se mai pierde timpul şi, implicit, nici bani.

Mai multe pentru tine:
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO