Lanţurile de farmacii sar în ajutorul sinistraţilor. Medicamente de peste 100.000 de lei au ajuns astăzi la medicii de familie din localităţile afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicamentele vor fi prescrise de medicii de familie persoanele care au nevoie. Foto: Adevărul

Dacă până acum ajutoarele au constat în materiale de construcţii, alimente, paturi sau pături, iată că mai multe lanţuri farmaceutice au pus mână de la mână au strâns mai multe medicamente pe care le-au trimis sinistraţilor din judeţul Galaţi

Două transporturi au ajuns astăzi în depozitele Jandarmeriei din Tecuci. Medicamentele vin de la Antibiotice Iaşi şi de la alte două companii multinaţionale.

Este vorba despre medicamente împotriva afecţiunilor cronice - hipertensiune, cardiopatie ischemică - cât şi medicamente pentru tratarea infecţiilor - antibiotice, antimicotice, dar şi siropuri pentru copii pentru tratarea sindromurilor febrile.

„Medicamentele vor ajunge la medicii de familie din localităţile afectate de inundaţii care le vor prescrie persoanelor care au nevoie”, ne-a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea. 

Valoarea medicamentelor depăşeşte 100.000 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort