Invenţie în domeniul naval: un service plutitor este contruit în premieră la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reparaţiile pe navele fluviale şi maritime se vor putea realiza oriunde este nevoie. Un atelier mobil plutitor este construit în şantierul naval Navrom din Galaţi, o invenţie extrem de utilă pentru domeniul naval. Cu ajutorul lui se vor reduce costurile, şi asta pentru că timpul pierdut cu reparaţiile va fi considerabil mai mic. Totul este posibil datorită unui proiect european.

Proiectul european cu ajutorul căruia s-au reuşit realizarea acestui atelier mobil plutitor este în valoare de 4 milioane de euro şi se numeşte SmartYards. Acesta are ca obiectiv creşterea nivelului tehnologic în cadrul şantierelor mici şi mijlocii.

Potrivit prof. dr. Ing. Ionel Chirică, profesor la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, „ideea proiectului a fost să pună la un loc pe de o parte utilizatorii de tehnologii noi, adică şantierele mici şi mijlocii, pe de altă parte providerii, deci producătorii de tehnologii gen univeristăţi, centrele de cercetare şi proiectare din Europa”.

În cadrul proiectului sunt 19 parteneri de peste tot din Europa. România este reprezentată de Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şi Şantierul Naval Navrom. Pentru a beneficia de finanţare europeană, ei au venit cu o invenţie - construirea unui atelier mobil plutitor. „Faptul de a avea un atelier în imediata veninătate a navei constituie o inovaţie, o îmbunătăţire a activităţii prin prisma eliminării acelui timp pierdut prin deplasarea muncitorului de la navă la atelier, oprirea celorlalte activităţi în atelier, întoarcerea lui, astfel că tot acest timp este câştigat în folosul creşterii productivităţii muncii”, ne-a declarat Gabriel Manole, inginer în cadrul Şantierului Naval Navrom.

Valoarea investiţiei pentru acest atelier plutitor se ridică la 200.000 de euro. Această sumă include atât salariile profesorilor care au venit cu tehnicile, informaţiile şi cercetarea în sine dar şi construirea atelierului plutitor. Invenţia este realizat din două părţi - pontonul şi atelierul mobil, ambele construite din materiale uşoare.

Atelierul plutitor va fi gata la începutul anului 2016, moment în care se va face şi brevetarea invenţiei. Construcţia este utilă atât pentru domeniul fluvial cât şi maritim. Iar doritori au început deja să apară. Un astel de service plutitor va ajunge şi într-un Şantierul Naval din Spania. Costul investiţiei depăşeşte puţin 100.000 de euro. Proiectul european SmartYards a început în 2013 şi se va încheia la finalul anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor