Insolvenţe pe bandă rulantă: de la 1 ianuarie, peste 500 de agenţi economici şi-au tras obloanele peste afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe afaceri au fost închise. Foto: Adevărul

În tot acest timp, cei rămaşi „în viaţă” se plâng că sunt călcaţi frecvent de organele de control şi impozitaţi peste măsură.

Numărul agenţilor economici activi juridic, existenţi la 31 octombrie era de 20.829. Practic, dacă ne uităm în statistici, în ultimii cinci ani numărul agenţilor a scăzut cu peste 3.000. Numai în 2012 au intrat în insolvenţă peste 400 de agenţi economici, iar în primele nouă luni ale anului sunt deja 544 de agenţi economici care au intrat în insolvenţă. Per ansamblu, înregistrăm o scădere a cifrei de afaceri şi bineînţeles a profitului. 

„Din nefericire, judeţul nostru înregistrează valori, un număr record de şomeri şi asistaţi social, locurile de muncă fiind o adevărată problemă Din păcate, suntem pe primele locuri la şomaj în România”, spune preşedintele Patronatului IMM-urilor, Marian Filimon. Culmea este că din cei aproape 21.000 de agenţi economic din judeţul Galaţi, doar 11.000 au declaraţi angajatori.

În prezent, în mediul privat al judeţului Galaţi sunt aproximativ 123.000 de salariaţi.

Pe de altă parte, agenţii economici au ajuns la limita răbdării în privinţa nivelului taxelor şi impozitelor. 

„Este nevoie de o reaşezare din temelii a sistemului fiscal românesc. Ne-a săturat de controalele exagerate şi de abuzurile la care suntem supuşi. E-adevărat, avem şi noi uscăturile noastre, dar s-a ajuns ca pentru câteva să se taie toată pădurea”, mai spune Marian Filimon.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică