Inginerul care a inventat dock station-ul, dispozitivul care îţi face programul zilnic, îţi încarcă telefonul şi la care poţi asculta muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Şovăilă şi dock station-ul creat de el Foto: Valentin Trufaşu

Claudiu Şovăilă, de profesie inginer, absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi, a creat un dispozitiv care reuneşte mai multe funcţii. Dock station pentru smartphone este un proiect unic, printre funcţiile sale numărându-se încărcarea telefonului mobil, programarea agendei zilnice, redare audio cu feedback vizual şi folosirea în modul handsfree.

Claudiu Şovăilă (30 de ani), absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi, este pasionat de când se ştie de inginerie. De mic copil a şurubărit tot felul de lucruri, dar abia la facultate a reuşit să se perfecţioneze pe acest domeniu care îi place atât de mult. Din 2011 s-a mutat la Braşov, unde activează la o firmă care realizează sisteme interactive.

Inginerul gălăţean a creat recent un dock station, un fel de asistent personal, cu care a participat la Ugal Invent, un concurs internaţional de inventică organizat la Galaţi de Universitatea ”Dunărea de Jos”, la care au participat peste 100 de inventatori. Acesta este un dispozitiv adaptat pentru smartphone, printre funcţiile sale numărându-se încărcarea telefonului mobil, programarea agendei zilnice, redare audio cu feedback vizual şi folosirea în modul handsfree, având două mici boxe şi microfoane.

Dispozitivul are formă sferică şi o greutate de aproximativ 300 de grame, conectându-se la reţeaua Wi-Fi imediat ce utilizatorul ajunge la domiciliu şi va comunica cu dispozitivele conectate la aceeaşi reţea. În cazul în care reţeaua Wi-Fi nu este disponibilă, dispozitivul va folosi funcţia Bluetooth. Dock station poate afişa mesaje, redă alarme şi poate citi chiar starea emoţională a utilizatorului după timbrul vocal.

”Dispozitivul ştie că ai ajuns acasă în momentul în care te conectezi la wireless şi începe să interacţioneze cu tine. Îţi spune ”Bună!” sau ”Ce mai faci?”, în funcţie de starea pe care o ai sau cum interacţionezi cu el. Practic, după tonul tău sau cuvintele pe care le foloseşti, îşi dă seama de starea ta, dacă eşti vesel sau nervos”, ne explică Claudiu. Inovaţia în cazul acestui dispozitiv constă în faptul că reuneşte mai multe funcţii, pe care acum le regăsim doar separat pe piaţă, cum ar fi boxele portabile sau acumulatorii de rezervă. Tânărul se gândeşte să îşi înregistreze invenţia, urmând ca ulterior să o scoată pe piaţă.

O nouă invenţie, unicat la nivel mondial

Claudiu Şovoilă este cel care a inventat practic imprimanta 3D, pe vremea când era student la Facultatea de Mecanică din Galaţi, proiectul fiind preluat şi dezvoltat acum de un doctorand, care i-a adăugat şi alte funcţii. ”Am rămas îndrăgostit de ideea asta, pentru că atunci când eşti inginer, ai nevoie să faci un prototip fizic care porneşte de la ideea ta. Aşa am făcut şi cu dock stationul. L-am creat pe calculator şi apoi l-am printat la imprimanta 3D. Vreau să elimin acum cureaua care îmi dă elasticitate şi să folosesc cremaliere, prin care voi elimina practic aceste variabile”, ne dezvăluie inginerul.

El va folosi imprimanta pe zona de publicitate pentru firme, cum ar fi imprimarea de litere pentru sigle, eliminând partea umană, care făcea acest lucru până acum, şi aducând în plus precizie şi repetabilitate în procesul de producţie. Claudiu şi colegii săi lucrează în prezent la o altă inovaţie, care va economisi extrem de mult timp pentru persoanele care doresc să cumpere diverse lucruri din supermarketuri sau hipermarketuri. Dispozitivul poate fi accesat la intrarea în aceste locaţii şi cu câteva atingeri de ecran, potenţialii cumpărători vor şti dacă găsesc sau nu produsul pe care şi-l doresc.

Este însă doar una dintre funcţiile dispozitivului.”El poate fi folosit şi la diverse prezentări de proiecte, unde în loc să foloseşti Power Point-ul sau planşe, ai un dispozitiv care prin touchscreen poate afişa orice informaţie doreşti. Noi cream şi software-ul pentru client, adică dacă are spre exemplu un show room, noi creăm o aplicaţie, prin care clienţii interacţionează cu dispozitivul şi poate crea maşina cu dotările pe care şi le doreşte”, ne dă câteva detalii tânărul despre noua invenţie, care este unicat la nivel mondial.

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!