Inconştienţa unui conducător auto. Nu avea permis şi era băut, dar s-a urcat la volan şi a provocat un accident de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 38 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un autovehicul care circula în faţa sa, iar o tânără a fost rănită.

Pe 6 martie, un bărbat, de 48 de ani, din comuna Drăgăneşti, a condus autoturismul pe D.N. 25, dinspre municipiul Tecuci către municipiul Galaţi şi, pe raza localităţii de domiciliu, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului către stânga, intrând în coliziune cu autoturismul care se afla în depăşirea sa, pe aceeaşi direcţie de deplasare.

În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei, de 67 de ani, din comuna Independenţa, pasageră în cel de-al doilea autoturism. Aceasta a fost transportată la spital, dar nu a necesitat internarea. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Două zile mai târziu, pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galaţi, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

”Din primele verificări efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, a reieşit că un bărbat, de 38 de ani, a condus autoturismul pe strada mai sus menţionată şi, la intersecţia cu strada Combinatului, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care circula în faţa sa, pe acelaşi sens de mers, intrând în impact cu acesta”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

A rezultat rănirea unei tinere, de 25 de ani, din comuna Smârdan, aflată la volanul celei de-a doua maşini, care a fost transportată la spital unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.

Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul vinovat de producerea accidentului nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, fiind testat alcoolscopic, acesta a prezentat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele bărbatului de 38 de ani pentru pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”