Inconştienţă la volan: doi şoferi au fost surprinşi în trafic, în aceeaşi zi, aproape în comă alcoolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi, de 44 şi 51 de ani, sunt cercetaţi pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce au fost depistaţi la volan în stare avansată de ebrietate de către poliţişti.

Pe 3 aprilie, în jurul orei 18,40, poliţiştii din cadrul secţiei 3 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, pe strada Brăilei, din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 44 de ani.

”Fiind testat alcoolscopic, conducătorul auto a prezentat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentu care poliţiştii l-au condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, au întocmit, în cauză, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Pentru aceeaşi infracţiune este cercetat şi un alt conducător auto care, în aceeaşi zi, a fost depistat la volanul autoturismului, sub influenţa alcoolului, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. Bărbatul, de 51 de ani, din judeţul Neamţ, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea înregistrată fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul