Hoţ păcălit de un poliţist că îl va scăpa de ancheta penală. L-a plătit generos şi apoi l-a denunţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un agent de poliţie i-a promis unui suspect de furt că îl ca scăpa de dosarul penal deschis pe numele lui. Planul era ca un coleg de-al poliţistului să accepte declaraţia unui martor care să ia fapta asupra lui, dar pe fir au intrat ofiţerii anticorupţie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi pentru trafic de influenţă.

”Inculpatul, în calitate de agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi – Poliţia Municipiului Galaţi – Secţia 5 Poliţie Galaţi – Compartimentul de Investigaţii Criminale a primit, în mod direct, pentru sine, sumele de 400 de lei, 150 de euro şi 400 de euro de la un martor denunţător, după ce a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui coleg din cadrul aceluiaşi compartiment”, au stabilit reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, care au instrumentat cazul.

Potrivit anchetatorilor, poliţistul a promis că îl va determina pe un coleg de-al său să accepte declaraţia unei alte persoane care să îşi asume infracţiunea de furt săvârşită de martorul denunţător, infracţiune ce făcea obiectul unui dosar penal aflat în lucru la structura respectivă de poliţie şi, implicit, să propună o soluţie de netrimitere în judecată pentru acesta.

Pe 23.08.2021, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, l-au prins în flagrant pe agentul de poliţie, imediat după ce primise 400 de euro de la martorul denunţător.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un medic acuzat de corupţie cere judecătorilor ca şpaga „în natură” confiscată de la el să nu fie vândută

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”