Festivalul Internaţional „Leonard” se încheie cu trei spectacole de excepţie. Ce mari artişti vor urca pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Gheorghe FOTO Arhiva Adevărul

Pe 6 şi 7 decembrie, maestru Tudor Gheorghe are două reprezentaţii cu spectacolul-concept „Tot ce-i românesc nu piere”. Pe 8 decembrie este rândul artiştilor de la Teatrul „Leonard” să prezinte, în premieră, câteva „Poveşti muzicale de iarnă”, iar duminică, 9 decembrie, festivalul se va închide, triumfal, cu „La Traviata”, într-o distribuţie specială.

Joi şi vineri (6 şi 7 decembrie), de la ora 19,00 Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” prezintă concertul „Tot ce-i românesc nu piere” susţinut de maestrul Tudor Gheorghe. 

Spectacolul va cuprinde piese foarte cunoscute, precum „Acolo este ţara mea” sau „Muică, toţi suntem un neam”, dar şi multe alte surprize ,aşa cum de altfel şi-a obişnuit publicul maestrul Tudor Gheorghe. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra şi corul bărbătesc „Concertino” sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 18,00 are loc premiera spectacolului „Poveşti muzicale de iarnă” o feerie muzicală dedicată sărbătorilor de iarnă. Ghizi prin lumea minunată şi feerica a basmelor ne vor fi actorii Paul Buţa şi Costel Donose iar melodiile specifice  vor fi interpretate de soliştii Florentina Andronic, Cristina Izabela Ionaşcu, Adina Lazăr, Mariana Pisică, Cristina Vasopol, Mihail Anton şi Ionuţ Negrişanu. Conducerea muzicală a spectacolului va fi realizată de maestrul Nicolae Mantu, iar coregrafia de maestra de balet Gabriela Gegea.

Duminică, 9 decembrie, la ora 18,00, ediţia a XV-a a Festivalului Internaţional „Leonard” se încheie cu una dintre cele mai cântate opere din lume, aşa cum era încă de pe vremea lui Verdi, când mai toate teatrele muzicale o aveau în repertoriu: „La Traviata”. 

În distribuţie Diana Bucur (Iaşi), Liviu Iftene (Braşov), Iurie Gâscă (Chişinău), Lăcrămioara Crihană, Lenuţa Bercaru, Tudorel State, Dumitru Barbu, Dominic Cristea, Sebastian Băncilă, Gheorghe Racoviţă, orchestra, corul şi baletul teatrului, dirijor Cristian Sandu (Cluj-Napoca).

Opera a fost compusă la puţin timp după ce Verdi a văzut la Paris, între 1851 şi 1853, piesa de teatru adaptată după romanul lui Alexandre Dumas-fiul, „Dama cu camelii”. Povestea reală a curtezanei Marie Duplessis – care a iubit până la sacrificiu şi a murit la doar 23 de ani bolnavă de tuberculoză – l-a impresionat aşadar nu doar pe scriitorul francez, care i-a dat viaţă curtezanei în romanul său, ci şi pe Verdi, care a însufleţit-o în La Traviata. Acest titlu ce întruchipează eterna poveste despre iubire, pasiune şi sacrificiu, a fost  prima operă montată pe scena gălăţeană, în 1957, la un an după înfiinţare.

Preţurile întregi ale reprezentaţiilor din săptămâna 3-9 decembrie sunt: 120 lei (concertul lui Tudor Gheorghe, preţ unic), 32,4 lei (Poveşti muzicale de iarnă) şi 54 lei (La Traviata). Preţurile reduse pentru aceste spectacole sunt: 21,6 lei (Poveşti muzicale de iarnă) şi 32,4 lei (La Traviata).
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model