„Farul“, primul remorcher finanţat de la bugetul de stat al României de la Revoluţie încoace. Cât a costat şi ce dotări are nava proaspăt lansată la apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remorcherul Farul construit la Galaţi FOTO SN Damen

Nava a fost construită la Şantierul Naval „Damen” din Galaţi. A fost botezată „Farul”, ca un omagiu adus navei cu acelaşi nume care, în anii '70, a intervenit la stingerea unui cargou încărcat cu azotat de amoniu, a cărui explozie putea şterge de pe faţa pământului oraşul Galaţi.

Premieră la Şantierul Naval „Damen” din Galaţi. Pentru prima oară de la Revoluţie încoace a fost lansată la apă o navă finanţată din bani publici care va servi Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ). În principal, remorcherul „Farul” va participa la acţiuni de menţinerea în bune condiţii a sistemului de semnalizare fluvială, la operaţiuni de salvare, dar va opera şi ca spărgător de gheaţă în situaţia în care pe fluviu apare pericol de formare de pod de gheaţă.

Interesant este că remorcherul a fost numit după numele nava care, în anii ’70, a intervenit pentru stingerea incendiului de pe cargoul grecesc „Vrachos”, încărcat cu azotat de amoniu, care a fost foarte aproape de o explozie catastrofală ce ar fi putut să radă Galaţiul şi combinatul siderurgic de pe faţa pământului. De altfel, evenimente au stat la baza scenariului filmului „Explozia”, în care au jucat mari actori români precum Gheorghe Dinică, Draga Olteanu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Jean Constantin, Florin Piersic, Colea Răutu, Mircea Diaconu, Dem Rădulescu şi mulţi alţii.

Construit în numai trei luni

Remarcabil este faptul că remorcherul a fost realizat în numai trei luni. După câte ne-a spus Corina Pârvu, purtătoarea de cuvânt a şantierului gălăţean, contractul dintre Damen şi AFDJ a fost semnat pe 12 aprilie 2017, având ca obiect construirea unui remorcher tip ASD 2810 care a costat aproximativ 4,5 milioane de euro.

Nava are capacităţi de manevră fluviale, maritime şi portuare de înaltă performanţă, având un design modern. Este proiectată pentru remorcare la cârlig, remorcare cu vinci şi operaţiuni de impingere. Propulsia este asigurată de două motoare principale cu pornire electrică şi două unităţi de propulsie şi guvernare active, cu elice cu pas fix în duze, montate la pupa navei. Cu ajutorul acestora, nava atinge viteza 12.9 kn şi tracţiune la punct fix de 58 tone forţă.

Cele două motoare Caterpillar au câte 2.500 CP (deci 5.000 CP în total), iar „Farul” este dotat cu instalaţii performante de stins incendii cu apă şi cu spumă. În plus, are un sistem ridicat de automatizare, este foarte manevrabilă şi poate fi operată cu un echipaj de doar cinci-şase persoane. Nava are clasă de navigaţie A2, asta înseamnă că poate naviga inclusiv pe mare, până la o distanţă de 50 de mile maritime de ţărm.

„Ne exprimam deosebita bucurie şi mândrie că santierul din Galaţi a fost ales să construiască acest remorcher pentru un client local şi sperăm ca acestă colaborare să nu se oprească aici, ci să continue pe viitor şi cu alte proiecte. Construcţia navei s-a făcut cu forţă de muncă 100% locală şi în proporţie covârşitoare cu materiale produse în România, ceea ce nu poate constitui decât un avantaj şi un stimul pentru mediul de afaceri gălăţean”, a declarat Florin Spîtaru, Director de Resurse Umane si Afaceri Corporatiste al Şantierului Naval Damen Galaţi.

,,Este un eveniment deosebit pentru noi, deoarece este prima navă remorcher finanţată de la bugetul de stat care se construieşte după anul 1990. Este începutul unei etape de înnoire a parcului de nave tehnice, astfel încât Administraţia să poată interveni în cazul producerii unor evenimente de navigaţie. Ne bucură faptul că această navă s-a construit la Galaţi”, a spus şi Dorian Dumitru, directorul general al AFDJ Galaţi.

Ceremonia de „botez” a navei s-a desfăşurat la danele Navrom Shipyard, acolo unde în următoarea perioadă urmează să mai fie instalate o serie de echipamente. Remorcherul „Farul” este doar o primă etapă în modernizarea flotei AFDJ Galaţi, care va bebeficia în 2017-2018 de încă patru nave de intervenţie performante.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine