Facilităţi suplimentare în transportul public gălăţean. Elevii şi studenţii vor putea circula gratis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile au fost adoptate în ultima şedinţă a Consiliului Local, iar primarul Marius Stan a cerut operatorului public să urgenteze aplicarea lor.

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a dispus urgentarea procedurilor legale de punere în aplicare a Hotărârii Consiliului Local privind acordarea unor facilităţi în transportul public pentru o serie de categorii sociale.

Anul acesta, la propunerea primarului Marius Stan, vor beneficia de gratuitate pe o linie de transport public, la alegere, toţi pensionarii, indiferent de nivelul venitului lunar, şomerii îndemnizaţi, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, care nu realizează nici un venit şi, în premieră, toţi elevii şi studenţii care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ acreditată, de stat sau particulară.

Programul de eliberare a abonamentelor speciale pentru aceste categorii sociale care beneficiază de gratuităţi în transportul public, centrele de distribuţie şi alte detalii organizatorice vor fi stabilite şi comunicate public de SC Transurb SA Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”