Video Exercițiu militar de proporții în România: sunt antrenați 10.000 de militari cu peste 1.700 de mijloace tehnice VIDEO

0
Publicat:

10.000 de militari cu peste 1.700 de mijloace tehnice din ţara noastră şi din 13 naţiuni aliate şi partenere participă la exercițiul multinațional „SABER GUARDIAN 23”. 

Mii de militari la un exercițiu de amploare în poligonul Smârdan FOTO: C. Mazilu

Luni, 29 iunie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, din județul Galați, a avut loc ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „SABER GUARDIAN 23” .

La eveniment au fost prezenți ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

„Este un exercițiu important pentru noi, care să dezvolte capacitata de a opera împreună. Ne bucurăm că există o prezență din partea mai multor națiuni cu care suntem în alianță. Este un exercițiu care va arăta la final cât de bine suntem pregătiți. Acest gen de exerciții reprezintă un lucru obișnuit pentru alianță, dar contextul în care ne aflăm face să capete o importanță deosebită. Este vital pentru noi că mesajul pe care să-l dăm cetățenilor să fie acela că Armata României își face datoria și că militarii sunt pregătiți și au resursele necesare”, a transmis ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la ceremonie.

Exercițiul care a început astăzi se va derula până pe 9 iunie, este condus de Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” și reprezintă cea mai amplă și complexă activitate multinațională de instruire din acest an.

Astfel, la exercițiul multinațional SG23 participa un număr record de forțe și mijloace tehnice -10.000 de militari, dintre care peste 5.000 de militari români.

De asemenea, sunt implicate peste 1.700 de mijloace tehnice  din țara noastră, din 12 țări  NATO (Albania, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Muntenegru, Țările de Jos, Macedonia, Polonia, Portugalia, România, SUA ) și două țări partenere (Georgia și Republica Moldova). 

Exerciții terestre și pe apă

În total, secvențe ale exercițiului se vor derula în poligonul Smârdan, Cincu, Babadag, Capu Midia și în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța. La acestea se adaugă facilitățile de instruire din județele Ialomița, Brăila și Tulcea.

Activitățile de instruire planificate cuprind deplasări terestre în cadru tactic, forțări ale cursurilor de apă, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă cu tehnică tuturor categoriilor de forțe, parașutări, precum și activități cu specific medical de evacuare și tratament al răniților.

Potrivit MApN, exercițiul se desfășoară după un scenariu care prevede că „gruparea de forțe întrunite cu structurile din subordine și sprijinită de forțe multinaționale și ale SUA execută operația ofensivă prin forțarea/trecerea unui curs mare de apă prin mai multe puncte în scopul cuceririi unor capete de pod și dezvoltării ulterioare a ofensivei pe direcția Babadag pentru securizarea unor obiective în vecinătatea localității”.

Locațiile pentru executarea manevrelor se află la sud de Smârdan și la vest de Babadag. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026