Elevii, aleşi locali pentru o zi la Galaţi. Cine a fost primar şi ce proiecte de hotărâri au votat tinerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din elevii care au participat la şedinţa de Consiliu Local FOTO Primăria Galaţi

În premieră, elevi gălăţeni s-au aflat astăzi în rolurile de consilieri locali şi de primar, avându-l alături pe Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

„Mă bucur că elevii şi-au intrat foarte bine în roluri şi am avut una dintre cele mai frumoase şedinţe. Dar nu chiar uşoară. Ştiu că ideile tinerilor pot deveni realitate şi cu toţii, autorităţi şi părinţi, trebuie să-i ascultăm, să-i îndrumăm, să le oferim încrederea şi susţinerea de care au nevoie. Este o acţiune în premieră, alături de Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, o acţiune care vreau să devină una de tradiţie, din dorinţa de a implica elevii în viaţa oraşului nostru”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Elevii au votat şi trei proiecte din cele cinci propuse. Cele trei proiecte aprobate de elevii deveniţi consilieri locali pentru o zi se referă la: înfiinţarea unui consiliu consultativ pe probleme de tineret; Agenda pentru tineret - ghid privind accesarea şi derularea finanţărilor nerambursabile pentru acţiuni destinate tinerilor; internship la Primăria Galaţi. Primarul municipiului Galaţi şi-a exprimat deschiderea în vederea promovării şi concretizării acestor proiecte.

În rolul de primar pentru o zi s-a aflat Alexia – Crina Lupu, preşedintele Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, iar 24 de elevi au fost consilieri locali. După şedinţă, elevii au vizitat sediul Primăriei.

FOTO Primăria Galaţi

Proiectul „Aleşi locali pentru o zi” urmăreşte creşterea interesului elevilor privind implicarea în comunitate, dar şi valorificarea abilităţilor creative ale acestora. Organizatorul proiectului este Primăria Municipiului Galaţi în colaborare cu Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Ce a rămas într-un autocar la finalul unei excursii cu elevi. Reacţia unui părinte: „Am plătit pentru asta”

Radiografie în educaţie după doi ani de pandemie: Profesorii susţin că până la 75% din elevi au pierderi de învăţare

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €