Dorel de la Primărie loveşte din nou. Lucrările la strada Traian, blocate de o autorizaţie de demolare de tot râsul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit autorizaţiei de demolare (care este în curs de refacere), imobilele expropriate de pe strada Traian urmau să fie dărâmate doar exact cât noua lăţime a arterei rutiere. Se ajungea, astfel, ca din unele case să rămână în picioare părţi de 1-2 metri, ceea ce ar fi dat zonei un aspect de oraş bombardat. Gafa funcţionărească lungeşte lucrările cu o lună.

Lărgirea cu două benzi a străzii Traian pe segmentul Piaţa Centrală- Potcoava de Aur (în fapt, cel mai important proiect de fludizare a traficului din Galaţi, pe axa nord-sud, de la Revoluţie încoace) a ajuns din nou într-un impas.

După ce fostul primar Marius Stan a fost nevoit să facă faţă nenumăratelor tergiversări juridice legate de procesele şi contestaţiile legate de expropriere, actualul primar Ionuţ Pucheanu are şi el bătăi de cap cu continuarea proiectului.

De altfel, de la alegeri încoace şantierul a îngheţat, ridicând numeroase semne de întrebare cu privire la motivele acestei lipse de activitate, mai ales că finalizarea lărgirii străzii va face din strada Traian unul dintre cele mai importante bulevarde din Galaţi, ţinând cont că va asigura un trafic fluent între „poarta” de nord a oraşului (bariera Traian) şi zona portuară, inclusiv bulevardul Falezei şi trecerea Bac peste Dunăre.

Misterul suspendării lucrărilor a fost lămurit, în sfârşit, de primarul Ionuţ Pucheanu, care a dezvăluit că la mijloc nu este (aşa cum s-a vehiculat pe anumite surse media) o încercare de a compromite proiectul demarat de fostul primar, ci o decizie stupidă a unui „Dorel” de la Primărie.

„Au rămas câteva clădiri în picioare pentru că autorizaţia de demolare a fost dată pentru o cu totul altă suprafaţă decât cea care a fost expropriată. A trebuit, astfel, să refacem toată documentaţia, pentru a se emite nouă autorizaţie de demolare”, a precizat Ionuţ Pucheanu.

Mai exact, autorizaţia de demolare fusese eliberată doar exact pentru lăţimea străzii, ceea ce însemna că imobilele expropiate (în întregime) urmau să fie demolate doar parţial. Mai mult decât atât, existau situaţii în care dintr-o casă urmau să rămână în picioare doi metri sau doar un perete, situaţie realmente aberantă. „Nu se putea continua aşa, pentru că resturile de imobile ar fi constituit un pericol public, dincolo de aspectul urban lugubru”, a mai spus primarul.

Edilul a mai precizat că eroarea birocratică va prelungi durata de execuţie a proiectului cu circa o lună, însă s-a arătat optimist că până în decembrie 2016 strada Traian va fi dată în folosinţă pe toată lungimea ei.

Singurele aspecte deocamdată neclarificate sunt cine este acel „Dorel” de la Primărie care a „sabotat” proiectul, de ce dirigintele de şantier (plătit cu bani publici consistenţi) nu a sesizat din vreme că autorizaţia de demolare este prost făcută şi, mai ales, cine va plăti despăgubirile pentru întârzierea acestui proiect public extrem de important.

Să sperăm că Primăria va fi în măsură, în cât mai scurt timp, să comunice gălăţenilor aceste lucruri, în mod transparent, adică informând în mod egal (şi nu selectiv, ca până acum) toate instituţiile de presă din Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor