Descoperirile spectaculoase ale unui etnograf: catapetesmele pictate de ţărani şi bisericile „umblătoare”
0Iulian Bucur, etnograf la Muzeul de Istorie din Bacău, a documentat de-a lungul anilor istoria neştiută a catapetesmelor pictate de ţărani, care şi-au ilustrat în ele şi propria viaţă, dar şi pe cea a bisericilor din lemn, ce au urmat comunităţile care le-au construit.
Iulian Bucur (49 de ani), absolvent al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artelor din Bucureşti, este etnograf la Muzeul de Istorie din Bacău. Timp de 10 ani a fost şi profesor la Colegiul Naţional de Artă ”George Apostu” din Bacău şi se mândreşte că, în prezent, locul său la catedra de Istoria Artei a fost luat de o fostă elevă de-a sa, care în 2011 obţinea locul I la olimpiada de profil, la secţiunea de Istoria Artelor.
”Am încercat să învăţ de la copiii mei tot atât de mult pe cât au învăţat şi ei de la mine. Unii dintre ei au fost şi mai buni decât mine”, ne mărturiseşte Iulian Bucur. De-a lungul timpului, a făcut de toate, pornind de la comerţ electronic cu lucrări de artă, la crearea de instrumente muzicale şi până la prezentări la evenimente culturale. De 16 ani este etnograf, iar descoperirile sale făcute de-a lungul timpului sunt spectaculoase.
Sticle de ulei de măsline din Marsilia, vechi de 160 de ani
Cea mai recentă dintre ele este găsirea a două sticle într-un pod de biserică ortodoxă din localitatea Bereşti, comuna Sascut, judeţul Bacău. ”Pe una dintre sticle era o etichetă, din care reieşea că sticla venise de la Marsilia în 1860. Erau două sticle de ulei de măsline şi cel mai probabil uleiul a fost folosit la candele. Sticlele erau foarte frumoase şi cei care le-au cumpărat s-au gândit să le păstreze şi le-am găsit noi după 160 de ani în podul bisericii”, ne povesteşte Iulian Bucur.
Cele două sticle de ulei de măsline descoperite în podul unei biserici FOTO arhiva personală
Cele mai importante descoperiri ale sale privesc catapetesmele (perete despărţitor împodobit cu icoane între altar şi restul bisericii) create de ţărani, un lucru rar întâlnit în România. Pe lângă sfinţi, ţăranii şi-au pictat pe lemn şi propria viaţă. ”Aceşti ţărani nu ştiu teologie şi încurcă uneori sărbătorile, în sensul că nu ştiu să le aşeze bine în calendar, dar sunt foarte sinceri şi pitoreşti în creaţiile lor. Sunt nişte pictori cumva naivi, dar cu mult curaj şi o intuiţie corectă în ceea ce priveşte culorile şi formele. Catapetesmele pictate de ţărani sunt la fel de frumoase şi interesante ca cele pictate de pictori care veneau de la mănăstiri şi care erau foarte bine pregătiţi”, explică etnograful.
Catapetesmele personalizate de ţărani
A documentat astfel şi modul în care trăiau ţăranii din această zonă a ţării în secolul al XVIII-lea. În cele mai multe cazuri, pictorii sunt obligaţi să respecte regulile canonice şi să redea întocmai, de pildă, chipurile sfinţilor, dar la marginile catapetesmelor îşi pot permite anumite libertăţi, şi asta au făcut şi ţăranii. Este o formă de personalizare a catapetesmelor, prin care autorii picturilor au vrut să arate cine sunt.
Iconostas din localitatea Ţepoaia FOTO arhiva personală
Lipsa de pregătire a ţăranilor este evidentă în anumite cazuri. ”De pildă, este pusă secvenţa prezentării la Templu a lui Isus, care va fi peste câteva zile, în februarie, înaintea naşterii Mântuitorului. O astfel de încurcătură nu este permisă la un teolog, dar pentru un ţăran nu e nicio problemă, este trecută cu vederea”, spune Iulian Bucur. Şi Iosif este reprezentat cu o traistă asemănătoare cu cea a ciobanilor români, iar exemplele de acest gen pot continua. Iulian Bucur a organizat mai multe expoziţii de fotografii cu aceste catapetesme unicat la Muzeul de Istorie din Bacău.
”Descoperirea nu este cu adevărat o descoperire decât atunci când ajunge şi în paginile unei reviste de specialitate, care o omologhează. Până atunci este doar o bucurie individuală, care este la fel de importantă, dar adevărata recunoaştere vine când o astfel de descoperire intră în circuitul ştiinţific”, ţine să precizeze etnograful. Cele mai importante catapetesme pe care le-a descoperit se găsesc în localitatea Cucuieţi, comuna Solonţ, în localitatea Tisa-Silvestri, comuna Odobeşti, şi în comuna Fundătura, toate din judeţul Bacău.
Bisericile ”umblătoare” din Moldova
Studiază în prezent şi ceea ce etnografii numesc bisericile ”umblătoare”. Este vorba de biserici din lemn, cele mai vechi datând de acum 300 de ani. Pe vremuri, ţăranii primeau pământul în arendă de la boieri şi stareţii mănăstirilor şi nu aveau voie să îşi construiască biserici din piatră, ci doar din lemn. Când plecau din zonă sau erau izgoniţi, luau şi bisericile din lemn cu ei, pe care le transportau în care cu boi. Unele din aceste biserici au fost donate de ţăranii mai înstăriţi unor comunităţi sărace.
”Uneori, satele s-au îmbogăţit, au crescut şi biserica a rămas mică, iar sătenii au dăruit-o unor sate şi mai sărace decât a lor. Avem biserici care au plecat de pe Valea Trotuşului, pe Valea Tazlăului, au ajuns pe Valea Siretului, pe colinele Tutovei şi apoi au făcut drumul înapoi”, povesteşte Iulian Bucur. Bisericile din lemn erau fie desfăcute în bucăţi, fie încărcate pe osii şi transportate de boi către destinaţie. Când era dealul prea abrupt, iar boii nu mai reuşeau să tragă biserica, aceasta era descărcată în acel loc pentru că ţăranii vedeau asta ca pe un semn divin. Astfel de locaşuri de cult se mai numesc şi ”biserici în câmp”, cum este biserica ”Sfântul Nicolae” de pe valea Răcătăului.
Tradiţia lăzilor de zestre
Etnograful a documentat în ultimii ani şi tradiţia lăzilor de zestre din zona Moldovei, o bogăţie culturală lăsată uitării. Celebrul pictor Nicolae Grigorescu are o lucrare intitulată ”Fată cu zestrea ei”, unde înfăţişează o tânără care se sprijină mândră de lada ei de zestre, iar asemănarea cu lăzile de zestre din judeţul Bacău este izbitoare.
”Am descoperit două lăzi de zestre care au acelaşi decor cu fata reprezentată de Nicolae Grigorescu. Încă nu am descoperit legătura între lăzile de zestre din judeţul Bacău şi cea din pictura lui Grigorescu. E posibil ca meşterii să fi văzut tabloul sau poate că pictorul, care a fost la Bacău în 1875, s-a documentat din lăzile de zestre pe care le-a văzut în zonă. Încă nu am reuşit să fac o legătură între acestea, dar asemănarea între lăzile de zestre din judeţul Bacău şi cea din pictura lui Grigorescu este una tulburătoare”, spune Iulian Bucur.
Ladă de zestre FOTO arhiva personală
Multe dintre aceste lăzi de zestre pictate au fost donate de enoriaşe parohiilor din care făceau parte. Etnograful a găsit multe astfel de lăzi de zestre în curţile bisericilor sau în interiorul lăcaşurilor de cult, unde au fost depozitate cărţi vechi şi de cult.
Pentru că lăzile de zestre fac parte acum din averea culturală a acestor biserici, câteva dintre ele au putut fi admirate în expoziţii temporare, restul fiind fotografiate şi documentate, iar Muzeul de Istorie din Bacău a organizat expoziţii de fotografie şi prezentări de informaţii pentru publicul interesat. Visul lui Iulian Bucur este să identifice şi să documenteze toate catapetesmele din judeţul Bacău, pe care să le reunească apoi într-o expoziţie la Muzeul de Istorie, ca o moştenire pentru iubitorii de artă şi cultură.