De Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, la Galaţi se lansează primul proiect de tip afterschool din România destinat exclusiv copiilor cu autism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acest afterschool este unic în România. Foto: Arhivă Adevărul

Afterschoolul va funcţiona într-un sediu al Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism, pus la dispozitie de un lanţ de farmacii din oraş, special pentru această activitate. De el vor beneficia pentru început 20 de copii.

Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism – APCA Galaţi inaugurează proiectul unic în ţară „Afterschool interactiv şi creativ pentru copiii SPECIALI”, desemnat câştigător la secţiunea „Inovaţie în educaţie”, pe platforma Teimplici.ro. 

Pentru implementarea acestuia, APCA Galaţi a primit o finanţare de 5.000 de euro din partea unui operator de telefonie mobilă, în cadrul competiţiei naţionale de proiecte derulate la sfârşitul anului 2014 pe platforma de responsabilitate socială a companiei, unde au fost înscrise 180 de proiecte din toate regiunile ţării.

Miercuri, 1 aprilie, de la ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, are loc conferinţa de lansare oficială, în prezenţa partenerilor, a colaboratorilor şi a reprezentanţilor instituţiilor de specialitate din domeniu. Echipa APCA va prezenta particularităţile acestui proiect inovativ şi va oferi o descriere a activităţilor programate pentru implementarea lui pe termen mediu şi lung.

Joi, 2 aprilie, ora 12.00, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, la cel de-al doilea sediu al asociaţiei (B-dul Traian Vuia nr. 21), APCA va deschide festiv  cursurile din cadrul proiectului. La noul sediu, inaugurat, de altfel, tot cu această ocazie, vor fi prezenţi părinţi, copii şi parteneri ai asociaţiei.

Model inovativ, bazat pe tehnologie modernă

Astfel, din aprilie 2015, 20 de copii din APCA Galaţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, vor frecventa zilnic, după cursurile din învăţământul de masă sau din cel special, programul de tip afterschool. Sub supervizarea unui specialist în terapia ABA, membrii echipei de proiect au lucrat la crearea unui sistem de predare-învăţare, interactiv şi creativ, adaptat specificului copiilor cu autism, cu ajutorul principiilor terapiei comportamentale aplicate (terapia ABA). Totodată, planificarea pentru fiecare oră de curs urmăreşte programa şcolară elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, astfel încât copiii să îşi fixeze, prin repetiţie şi predare adaptată nevoilor lor, noţiunile greu de asimilat în mod normal la clasă. Orele sunt predate în scop terapeutic de către un psihopedagog şi sunt organizate pe grupe de maxim 4 copii, pentru eficienţa intervenţiei. Beneficiarii au fost selectaţi pe baza unor testări specifice, iar progresele lor vor fi evaluate constant de un coordonator de programe în recuperarea copiilor cu autism.

În plus, bilunar, copiii vor participa la ateliere creative, coordonate de un artist hand-made, prin care vor fi ajutaţi să îşi dezvolte mai rapid motricitatea, interacţiunea socială, simţurile, cogniţia şi limbajul. Obiectele astfel confecţionate vor putea fi cumpărate sau văzute de eventuali donatori şi sponsori, prin intermediul unui magazin online deschis pe site-ul asociaţiei, autism-apca.ro, astfel încât aceste fonduri să susţină, pe termen mediu şi lung, dezvoltarea asociaţiei.

Activităţile interactive sunt organizate cu ajutorul tehnologiei moderne (tablă interactivă şi softuri educaţionale), toate materialele fiind achiziţionate special pentru derularea acestui proiect. De altfel, sistemul de predare-învăţare inovativ, adaptat copiilor cu TSA, ar putea fi luat ca model de bună practică în direcţiile viitoare de acţiune, pentru integrarea acestor copii în sistemul de învătământ sau în activităţile altor organizaţii din domeniu. 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO