De ce ne curentăm de tot felul de obiecte şi cum putem scăpa de acest fenomen chinuitor - explicaţiile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şocul pe care întreg organismul îl resimte în momentul în care te curentezi nu este niciodată plăcut. Nu o dată ţi s-a întâmplat să tresari când pui mâna pe portiera maşinii, când atingi o altă persoană sau un scaun metalic. Fenomentul este cunoscut în fizică şi se întâmplă atunci când te îmbraci cu haine sintetice sau când te afli într-un mediu umed. Poţi apela la câteva trucuri pentru a scăpa de această situaţie neplăcută.

Energia statică manifestată prin acea scânteie care te curentează este foarte neplăcută, deoarece are efectul unui mic şoc asupra corpului uman. „Este vorba de un fenomen cunoscut în fizică, se numeşte încărcare electrostatică. Prin frecarea unor elemente metalice în general acel obiect se încarcă electrostatic energetic iar în momentul în care intră în contact două corpuri încărcate identic are loc o descărcare electrică”, ne-a explicat medicul de familie, Valentin Boldea. 

Această descărcare electrică stimulează terminaţiile nervoase de la nivelul pielii, se transmite pe cale nervoasă astfel încât este perceput la nivel central ca şi cum ar fi o stimulare electrică a terminaţiilor, ca un fel de curentare. De fapt trece un curent prin sistemul nervos periferic ceea ce se recepţionează la nivel central. E un stimul care nu intră nici în categoria durerii, nici senzorial tactil. E un curent electrostatic. Cu toţii în şcoală am făcut acele experimente pe broaşte. Se folosea un curent pentru a stimula terminaţia, moment în care muşchiul este stimulat şi se contractă. Aşa se întâmplă şi aici dar acel stimul nu este ceva indus, e doar o descărcare electrostatică prin încărcarea corpurilor din jur electric, prin fenomenul de frecare, ne-a explicat specialistul Valentin Boldea. 

Sunt mai mulţi factori care favorizează acest fenomen. De cele mai multe ori sunt condiţii de umezeală, o bluză din lână în momentul în care o dezbrăcăm, prin frecare pe piele se descarcă şi poate produce acele furnicături la nivelul pielii. Şi picioarele târşâite pe covor, papucii sau şosetele, la contactul cu fibrele covorului, prin frecare, pot provoca energie statică. Este recomandat să nu foloseşti covoare din fibre sintetice. Există spray-uri antistatice pentru covoare pe care le poţi folosi. Poţi folosi balsam de rufe amestecat cu apă pentru a peria covoarele şi a elimina astfel riscul electrizării. Există modalităţi prin care poţi diminua cazurile în care ea se manifestă. 

Cumpără produse antistatice

Suprafeţele din lemn, plastic etc pot fi curăţate cu ajutorul produselor antistatice. De exemplu, în locul unei cârpe obişnuite de şters praful poţi folosi un pămătuf antistatic. Suprafeţele mari din plastic care au fost vopsite ar putea să fie încărcate cu energie statică.

Nu folosi materiale sintetice

Plasticul, materialele sintetice, hârtia sunt câteva dintre acele lucruri care produc energie statică. Nu cumpăra bluze, haine, încălţăminte şi accesorii din materiale sintetice, deoarece, când le îmbraci, ai putea să te trezeşti cu o mulţime de scântei care să te „pişte" peste tot.

Foloseşte-te de metal

Metalul în contact cu un alt metal poate prelua şocul în caz de energie statică. Astfel, în loc să întinzi mâna spre clanţă, întâi bagă cheia în broască. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită