De ce antibioticele nu vor dispărea niciodată din farmacii. Medic: „Ar însemna creşterea mortalităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii avertizează asupra riscului dispariţiei antibioticelor din medicamentaţie şi explică de sunt încă extrem de importante pentru tratarea afecţiunilor grave.

Penicilina a fost descoperită în anul 1928 de Alexander Fleming. Pentru că acest medicament revoluţionar a salvat vieţile soldaţilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Fleming şi alţi doi specialişti au primit, în 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicină.

„După această descoperire, industria farmaceutică s-a dezvoltat scoţând pe piaţă o serie diversificată de antibiotice, cu un spectru tot mai larg, care să trateze infecţii din ce în ce mai puternice. Datorită apariţiei antibioticelor, mortalitatea produsă de infecţii a scăzut dramatic, fiind considerată cea mai mare descoperire din domeniul medical. Din păcate, în ultima perioadă constatăm că asistăm la fenomenul invers, de creare a rezistenţei organismului şi a germenilor în faţa acţiunii antibioticelor, iar medicii sunt nevoiţi să lupte împotriva infecţiilor cu antibiotice din ce în ce mai puternice, cu o toxicitate tot mai mare şi cu efecte secundare din ce în ce mai puternice. Totuşi, în urma cu 2-3 ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia populaţiei, dar şi sistemului medical asupra importanţei păstrării antibioticelor în medicamentaţie şi a riscului de a ne afla în faţa dispariţiei antibioticelor din arsenalul medical disponibil împotriva infecţiilor”, a declarat dr. Valentin Boldea, medic de familie.

În ciuda criticilor, pornite în special din zona adepţilor medicinii natursite, o mare parte din medicina modernă este susţinută, în continuare, de antibiotice. În condiţiile în care chirurgia este tot mai invazivă (se fac intervenţii pentru implanturi, transplanturi, tratarea cancerului), antibioticele sunt esenţiale pentru prevenirea şi tratarea infecţiei.

Dispariţia antibioticelor de pe piaţă, cred specialiştii, ar fi o tragedie, iar medicina s-ar putea întoarce în urmă cu peste o sută de ani.

„Ar însemna creşterea mortalităţii în rândul populaţiei, fie ca vorbim de copii sau persoane adulte. De aceea, recomandarea medicilor este ca populaţia să înţeleagă faptul că antibioticele se pot administra doar pe baza unei prescripţii medicale, în urma unui consult efectuat de un medic de specialitate. De asemenea, autorităţile trebuie să îşi intensifice acţiunile, astfel încât să blocăm eliberarea antibioticelor din farmacii fără prescripţie medicală. Legislaţia prevede acest lucru, dar din păcate mai există farmacii care încalcă această prevedere. S-ar putea ca acel antibiotic să nu fie cel mai potrivit pentru infecţia pe care doreşte să o trateze, să fie ineficient sau să producă complicaţii ale infecţiei preexistente, cu riscul apariţiei efectelor secundare. De asemenea, pacientul trebuie să înţeleagă faptul că organismul poate fi rezistent la acel antibiotic pe care îl ia după ureche, sau ar putea dezvolta o sensibilitate, ceea ce ar însemna apariţia alergiei medicamentoase, cu forma cea mai gravă, şocul anafilactic”, a explicat dr. Valentin Boldea, medic de familie.

Ultima clasă de antibiotice a intrat pe piaţă în urmă cu aproximativ 30 de ani, ca o dovadă a faptului că dezvoltarea acestora este destul de dificilă. Specialiştii încearcă tot mai mult să găsească în natură antibioticele care ar putea trata bolile incurabile.

Mai multe pentru tine:
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile