Cum trezim puterea creativă din noi. Zona din creier care este mai activă la matematicieni şi ingineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La fiecare dintre noi puterea creativă se manifestă diferit

Mulţi oameni cred că puterea creativă este destinată doar celor înzestraţi din naştere cu anumite abilităţi, cum ar fi înclinaţia spre pictură, muzică sau matematică. Şi în cazurile amintite, abilitatea respectivă se pierde în timp dacă nu este exersată.

Când vorbim despre putere, de orice natură ar fi ea, aceasta este indisolubil legată de energie. Practic, cine are putere, are şi energie, forţă vitală, spun specialiştii. Puterea poate fi feminină sau masculină, nuanţa fiind importantă în ceea ce priveşte creativitatea. Puterea creativă poate fi creată în fiecare dintre noi, pe domeniile care ne pasionează, condiţia fiind să ne punem la muncă imaginaţia şi creativitatea.

”Când vorbim despre un bărbat puternic, el nu manifestă această forţă doar prin masculinitate, ci pentru că reuşeşte să înglobeze şi femininul, fiind deci în echilibru. Cea mai mare putere este dată de echilibrul interior, indiferent că vorbim de politică, afaceri sau creativitate”, explică psihologul Stelian Chivu.

Puterea creativă poate fi mentală, însă ea se poate manifesta constructiv sau distructiv, în funcţie de modul în care gândeşte persoana în cauză la un anumit moment, dar şi emoţională şi fizică.

Puterea creativă emoţională o recunoaştem imediat la persoanele care îi influenţează pe cei din jur prin emoţiile pe care le trezesc în ei. Îi pot manipula să simtă milă sau compasiune pentru a obţine diverse avantaje sau îi pot motiva să se autodepăşească în ceea ce vor să facă.

”Când vorbim de partea stângă a creierului, vorbim de o putere creativă analitică, care se vede cel mai bine la ingineri, matematicieni sau inventatori, pe când partea dreaptă a creierului se manifestă mai mult printr-o creativitate emoţională, cum se întâmplă la poeţi, sculptori sau scriitori. Este important de amintit că puterea creativă se poate manifesta şi distructiv, creând arme de distrugere în masă sau diverşi viruşi. Tocmai de aceea echilibrul interior este atât de important, pentru a discerne foarte bine aceste nuanţe”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Putem manifesta puterea creativă în interior sau o putem exterioriza. Cei care suferă de o afecţiune, îşi pot folosi puterea creativă pentru a găsi modalităţi proprii de vindecare şi pentru a se întări mental şi emoţional, astfel încât să depăşească perioada prin care trec sau pot deznădăjdui, iar asta cu siguranţă nu le va aduce nimic bun.

Ce îţi limitează creativitatea

Unii dintre noi se nasc cu putere creativă, cu geniu, însă asta nu înseamnă că ceilalţi nu o pot dobândi. Dacă suntem pasionaţi de ceva, putem deveni experţi în acel domeniu, însă va trebuie să muncim pentru asta, spun specialiştii.

Primul pas este să stabileşti foarte clar ce îţi place să faci, iar apoi să te întrebi ce te limitează când vine vorba de puterea ta creativă pe acel domeniu. ”Dacă urmezi doar aceşti primi doi paşi, vei avea o privire extrem de clară asupra zonei pe care vrei să performezi şi ce anume te împiedică să faci asta”, precizează psihologul Stelian Chivu.

Aşa cum aminteam şi anterior, există şi o latură morală aici, extrem de importantă, pentru că nu poţi face rău mediului sau nu poţi tortura animale, dacă asta simţi că te face să te simţi bine.

Echilibrarea celor două emisfere cerebrale ale creierului este un al pas pentru realizarea excelenţei în domeniile care ne pasionează. Cea mai simplă şi sănătoasă cale o reprezintă ieşirile în natură şi comunicarea cu elementele acesteia. Nu va fi uşor la început, mai ales pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu acest gen de interacţiune, dar partea bună este că nu va dura prea mult înainte de a vedea rezultate concrete.

Un alt aspect extrem de important în dezvoltarea puterii creative este să te pregăteşti mental şi emoţional pentru eşecuri. ”Este important să ştii că greşelile fac parte din viaţă şi fără ele nu vei putea crea nimic original”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa