Cum se prepară chiftelele mănăstireşti din fasole, o reţetă vegetariană care te face să uiţi de carne
0Reţeta este în varianta presbiterei Garoafa Coman şi este cuprinsă într-o carte de reţete de mâncăruri de post publicată în urmă cu mai bine de două decenii sub binecuvântarea arhimandritului Sofian Boghiu de la mănăstirea Antim din Bucureşti.
Chiar dacă nu suntem în perioada unuia dintre posturile importante ţinute de creştini, ţinând însă cont că regimul vegetarian a căpătat, în ultimii ani, o răspândire semnificativă, ne-am gândit să vă prezentăm o reţetă specială, fără carne, dar deosebit de gustoasă.
Reţeta este mai puţin întâlnită în cărţile de bucate (care rămân preponderent axate pe ingredientele de origine animală), dar este des preparată în mănăstiri şi în familiile ortodoxe din nordul Moldovei.
Este vorba despre preparatul numit „chiftele din fasole boabe cu garnitură din orez”, aşa cum se regăseşte el în volumul „Mâncăruri şi dulciuri de post”, publicat de prezbitera Garoafa Coman în anul 1994, la Editura Bizantină.
Este de adăugat că volumul are binecuvântarea arhimandritului Sofian Boghiu, egumenul mănăstirii Antim din Bucureşti, aşa că reţeta nu este doar în măsură a fi pe placul vegetarienilor, ci poate satisface, cu siguranţă, şi exigenţele creştinilor-ortodocşi practicanţi, deprinşi cu asprimea posturilor.
Mai mult decât atât, îndrăznim să spunem că preparatul este şi pe gustul carnivorilor, căci are o savoarea aparte (numai cine a gustat poate să înţeleagă cu adevărat), de nici nu zici că mâncarea este făcută doar din legume şi cereale.
Ingrediente (pentru patru porţii)
- Două căni de fasole boabe
- 2-3 felii de franzelă
- O cană de orez
- O ceaşcă de ulei
- Două cepe
- 5-6 căţei de usturoi
- Un morcov
- Un păstârnac
- Două frunze de dafin
- O legătură de mărar
- O legătură de pătrunjel
- 50 grame de făină
- Sare, cimbru (după gust)
Mod de preparare
Se fierbe fasole după procedura obişnuită. După ce se schimbă prima apă, se pun morcovul, păstârnacul şi ceapa, evident tocate. Se adaugă cele două frunze de dafin şi se sărează după gust.
Când fasolea este bine fiartă se scurge de zeamă (Atenţie! Nu aruncaţi zeama, pentru că o să vă trebuiască) şi, într-un bol, se adaugă pâinea (înmuitată cu ceva zeamă de la fasole), usturoiul pisat, un pic de cimbru, dar şi mărarul şi pătrunjelul tocate.
Se amestecă bine compoziţia, apoi se dă totul prin maşina de tocat (sau la un blender, cine are).
Compoziţia se modelează apoi sub formă de bile (chiftele), diametrul ideal fiind de circa 3 centimetri (pentru bile) sau de 5 centimetri (dacă le faceţi plate, caz în care grosimea trebuie sa fie de cam un centimetru).
Chiftelele se dau prin făină şi se prăjesc în uleiul foarte bine încins.
Din restul de zeamă rămasă de la fiertul fasolei se prepară o garnitură din orez. Proporţia ar fi de trei căni de zeamă la o cană de orez.
Modul de preparare al orezului este cel standard, cu specificaţia că, după ce s-a fiert (nu uitaţi de sare!) este recomandat să-i puneţi mărar din belşug. Cel puţin aşa susţine prezbitera Garoafa Coman, care indică şi faptul că mâncarea este infinit mai bună dacă orezul este servit rece.
Poftă bună!
Vă mai recomandăm şi:
Cum se prepară celebrele „Oauă Ţărgăsiti“, micul dejun preferat de aromânii de la Dunărea de Jos
Pe cât este de simplă reţeta, pe atât este de gustoasă este mâncarea. Preparatul a intrat şi în meniul românilor din sudul Moldovei şi nordul Munteniei, mai ales că gătitul lui durează doar câteva minute.
Fără doar şi poate, Paştele fără pască este, la românii care-şi iubesc tradiţiile, cam ca nunta fără lăutari. Minunata şi oarecum complexa prăjitură (căci pasca înglobează caracteristicile mai multor tipuri de dulce moştenite de la străbuni) este, categoric, un „must have” al sărbătorii creştine, alături de cozonac, de ouăle roşii şi de friptura de miel.
Reţeta cozonacului perfect este un lung prilej de vorbe între gospodine. Însă moldovencele sunt, fără doar şi poate, cele mai aprige în dezbatere, căci, cel puţin în preajma Paştilor, cozonăcăresele pricepute sunt foarte căutate pentru a se mai smulge de la ele un secret (poate chiar Secretul suprem), iar criticii culinari apăruţi ad-hoc, din poporul mâncător de dulciuri, se întrec în a analiza fiecare felie în parte.