Cum îşi bat joc de banii românilor autorităţile de Mediu. Panourile cu informaţiile despre poluarea aerului, defecte de câţiva ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panoul defect unde  locuitorii de la Galaţi ar trebui să fie informaţi privind calitatea aerului FOTO C Crângan

Culmea este că, după cum recunoaşte chiar instituţia responsabilă de acestea, la Galaţi, repararea unui panou de informare ar fi de doar în jur de 1.000 de euro, însă deşi Ministerul Mediului a fost notificat, banii n-au fost alocaţi.

În anul 2008, atunci când la Galaţi au fost instalaţi primii senzori pentru monitorizarea poluării, împreună cu un imens panou de afişaj a datelor, măsura a fost unanim aplaudată de locuitorii oraşului. Era prima încercare de transparenţă în privinţa Mediului, iar veştile erau cu atât mai bune cu cât aparatura de la Galaţi face parte dintr-un amplu sistem naţional.

De fapt, staţiile de monitorizare a calităţii aerului şi panourile de informare a publicului au fost integrate în Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, iar cumpărarea lor s-a făcut în cadrul Contractului 84/2006 – Prevenirea catastrofelor naturale generate de inundaţii şi poluarea aerului – Componenta 2 “Monitorizarea calităţii aerului”.

Dată fiind importanţa strategică, ele au rămas în proprietatea Ministerului Mediului, fiind date spre exploatare la Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi (ca la toate instituţiile similare din ţară) printr-un contract de comodat.

În judeţul Galaţi sunt cinci astfel de staţii (patru sunt în municipiul Galaţi, iar una se află în Tecuci). O staţie de trafic pentru evaluarea poluării din trafic este amplasată pe strada Brăilei nr. 181, o staţie de fond urban „pentru evaluarea calităţii aerului din zonele urbane” este pe strada Domnească nr. 7, o staţie de fond suburban „pentru evaluarea calităţii aerului de la marginea aglomerării” este pe strada Traian nr. 431 şi două staţii de tip industrial „pentru evaluarea calităţii aerului în zone industriale” (pe bulevardul Dunărea nr. 8 şi la Tecuci, pe strada 1 Decembrie nr. 146B).

Singura problemă este că, de fapt, amintitul proiect (cu o finanţare care s-a ridicat, la nivel naţional la circa 8,5 milioane de euro) nu-şi atinge cea mai importantă componentă a sa: transparenţa informaţiilor. Se întâmplă asta deoarece, la câţiva ani după montare, panourile de afişaj din mai toate oraşele din România s-au defectat şi nu le-a mai reparat nimeni.

La Galaţi, spre exemplu, singurul panou exterior din oraş este montat la intersecţia bulevardelor Brăilei şi George Coşbuc şi nu mai funcţionează din 15 iunie 2012.

Dispozitivul ar fi trebuit să le comunice trecătorilor, în timp real, „indicii de calitate a aerului pentru indicatorii NO2, SO2, CO, O3, PM10, care permite descrierea periodică a informaţiilor privind starea globală a calităţii aerului în aria de reprezentativitate a fiecărei staţii automate, în conformitate cu MMDD nr. 1+95/2007 pentru aprobarea Normativului privind stabilitatea indicilor de calitate a aerului în vederea facilitării informării publicului”, după cum informează APM Galaţi.

Prin acelaşi proiect, la Galaţi ar fi trebuit să existe şi două panouri interioare de afişaj (unul la sediul APM, altul la sediul Gărzii de Mediu. El s-au montat, evident, însă, ca şi cel exterior nu mai funcţionează de ani buni.

„Cele două panouri interioare de informare a publicului, destinate afişării datelor de monitorizare a calităţii aerului, cu posibilitatea accesării fiecărei staţii şi fiecărui poluant monitorizat pentru ultimele 24 de ore, sunt defecte, unul din data de 14.02.2010, iar celălalt din data de 12.01.2015”, recunoaşte APM Galaţi.

Interesant este că pentru reparaţia panoului exterior APM Galaţi a cerut de la Ministerul Mediului, în mai multe rânduri, bani pentru reparaţie (un deviz estimativ arăta că ar fi vorba de doar 5.000 de lei), însă fără rezultat.

Trebuie spus că există şi o veste bună în toată această poveste: toţi senzorii din cele cinci staţii din judeţul Galaţi sunt în stare de funcţionare, iar datele recoltate de aceştia sunt disponibile în timp real, pe internet, pe un portal specializat gestionat de Ministerul Mediului, loc unde pot fi văzute cifrele la nivelul întregii ţări.

Mai trebuie spus şi că, în conformitate cu prevederile Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare, autorităţile de mediu au obligaţia să monitorizeze calitatea aerului şi să pună la dispoziţia populaţiei datele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri