Cum facem cel mai bun cozonac secuiesc în casă. Secretul aluatului subţire şi pufos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cozonac secuiesc (kurtoskalacs) Foto: specialarad.ro

Kurtoskalacs este un cozonac secuiesc împletit în formă de horn, denumirea venind de la forma cilindrică din lemn pe care se coace desertul. Se coace tradiţional pe vatră, dar se poate pregăti la fel de bine şi la cuptor.

Vom începe prin a încălzi puţin laptele, pe care îl vom amesteca apoi cu zahăr şi drojdie, lăsându-l apoi pentru 10-15 minute, în ideea de a obţine un aluat subţire şi pufos. ”Adăugăm apoi şi ouăle, făina, zahărul vanilat şi lămâia, iar la urmă uleiul. Vom obţine un aluat mai moale, dar care nu este lipicios, pe care îl vom lăsa la dospit într-un lighean sau alt vas timp de 40 de minute, până când îşi va dubla volumul”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Făină-550 de grame;

-Zahăr-50 de grame;

-Ouă-două bucăţi;

-Ulei-50 de mililitri;

-Drojdie-20 de grame;

-Lapte-250 de mililitri;

-Zahăr vanilat-un plic;

-Lămâie-o bucată;

-Zahăr-150 de grame;

-Apă-50 de mililitri;

-Zeamă de lămâie sau oţet-o lingură;

-Nucă-50 de grame;

-Nucă de cocos-un vârf de lingură;

-Scorţişoară-un vârf.

Când  ungem aluatul cu caramel

În acest timp, aprindem cuptorul şi îl lăsăm să se încălzească la 170 de grade, iar din 50 de mililitri de apă şi puţin zahăr pregătim siropul de zahăr cu care vom unge cozonacul.

”Presărăm puţină făină pe masă şi întindem o bucată de aluat pe masă cu ajutorul unui sucitor, foia trebuind să fie groasă cam de un centimetru. Vom tăia apoi aluatul pe lungime, iar fâşiile nu trebuie să fie foarte groase, ele urmând să fie rulate în formă de sul. Ungem o tavă cu ulei şi aşezăm aceste suluri de aluat, astfel încât să ocupăm întreaga suprafaţă a vasului”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

Tava o vom introduce la cuptor pentru 20-25 de minute, verificând constant dacă aluatul s-a copt. După ce scoatem cozonacul de la cuptor, îl vom unge cu siropul de zahăr, folosind de preferat o pensulă utilizată în bucătărie.

Vom reintroduce cozonacul la cuptor pentru alte 10 minute, fiind atenţi ca siropul de zahăr să nu se caramelizeze foarte tare. După acest interval, scoatem cozonacul de la cuptor, îl ungem din nou cu siropul de zahăr, presărând pe acesta nucă măcinată, nucă de cocos şi scorţişoară pentru a-i da un gust şi o aromă deosebite.

După ce îl lăsăm puţin să se tempereze, putem servi cozonacul secuiesc gătit în casă, tăindu-l sau rupându-l pur şi simplu. ”Vom constata că am preparat un kurtoskalacs foarte gustos, însă pregătit după metoda tradiţională, nu cea comercială”, concluzionează maestrul Nichi Mărăcine.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie