Cum a scăpat de demolare o biserică dintr-un cartier al Galațiului ras cu buldozerele de comuniști

0
Publicat:

Biserica are peste 120 de ani de existență, iar comuniștii au vrut să scape de ea, prin demolare. Tot ca prin minune a scăpat și de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

Biserica se află la marginea Galațiului FOTO: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Biserica din cartierul Bădălan, veche de peste un secol, este ocrotită de Sfântul „Mare Mucenic Dimitrie”, Izvorâtorul de Mir, și este una dintre cele mai mici parohii din Galaţi. Doar câteva familii care locuiesc în zonă mai pășesc pragul acestei biserici, de lângă Șantierul Naval Damen. 

Lăcașul de cult are o peste 120 de ani de existență, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a scăpat ca prin minune de bombele care cădeau prin apropiere. Soarta bisericii avea să se schimbe radical în comunism, atunci când enoriașii au fost mutaţi abuziv în diferite cartiere ale oraşului. Casele oamenilor au fost demolate, doar Biserica a continuat să rămână în picioare. 

Planul comuniștilor a fost să pună la pământ biserica, însă au renunțat la idee. Chiar și așa, lăcașul de cult nu a avut o soartă bună. A fost abandonat în 1986, fiind lăsat să se degradeze. Mai mult, de-alungul anilor a fost afectat din cauza pânzei freatice și a numeroaselor inundații din zonă. Abia în 2007, biserica a fost renovată pentru a fi redeschisă enoriașilor. 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorită calităţilor sale este numit după moartea tatălui său, guvernator al Tesalonicului.

Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi ca pedeapsă să lupte cu gladiatorii.

Potrivit tradiţiei, Nestor, un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu  semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos îl vei mărturisi".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă