Culmea băşcăliei la Galaţi. Angajaţii Primăriei au "încercuit" un autoturism cu stâlpii fixaţi în beton pentru blocarea accesului maşinilor pe trotuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşina era parcată ilegal, iar proprietara a şi fost amendată de Poliţia locală, ceea ce a declanşat un scandal imens. În cele din urmă, unul dintre stâlpi a fost îndepărtat pentru ca autoturismul să poată fi eliberat din „încercuire”.

Luni dimineaţă, angajaţii Primăriei Galaţi (mai precis ai Serviciului Public Ecosal) au oferit trecătorilor, pe strada Saturn, o nouă mostră de iresponsabilitate. O maşină parcată pe trotuar a fost pur şi simplu „zidită” acolo, fiind înconjurată cu stâlpii (fixaţi în beton) care erau montaţi pentru a împiedica parcarea maşinilor pe trotuare.

S-ar părea că acţiunea nu a fost, totuşi, o prostie de tip „Dorel”, ci o încercare de băşcălie la adresa proprietarului maşinii.

Incidentul s-a petrecut în faţa blocului B1 (în spatele „turnului” I2 şi peste drum de fostul complex Ţiglina), iar la faţa locului s-a stârnit un adevărat scandal după ce a apărut proprietara maşinii şi, evident, Poliţia.
Dat fiind că maşina era parcată ilegal, proprietara a fost amendată, după care s-a trecut la eliberarea din captivitate a autoturismului.

Potrivit şefului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, ultimul stâlp, care bloca partea din faţă a maşinii, nu fusese încă fixat în ciment, aşa că a fost scos pentru ca incidentul să fie dezamorsat. Se pare că proprietara maşinii fusese avizată că urmează ca stâlpii să fie montaţi, dar că a tratat cu superficialitate avertismentul, aşa că muncitorii s-au apucat de lucru.

Ionuţ Pucheanu a insistat şi pe ideea că, la urma urmelor, maşina nu ar fi avut, de la bun început, ce să caute parcată pe trotuar, având în vedere că legea era cât se poate de clar încălcată, iar accesul pietonilor era complet blocat.

Situaţia ne-a fost confirmată şi de Silviu Bacalum, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, care a menţionat că lucrările de blocare a trotuarelor vor continua în mai multe puncte de oraş, pe fondul zecilor de reclamaţii din partea pietonilor nemulţumiţi că sunt nevoiţi să merargă pe stradă.

Chiar dacă incidentul a fost rezolvat, fotografia cu maşina blocată cu stâlpi, postată pe Facebook, în Grupul Şoferilor din Galaţi, a trezit comentarii spumoase, atât din partea celor care ironizau lucrarea angajaţilor Primăriei, cât şi din partea celor care considerau că şoferiţa implicată a păţit ce-a căutat, dat fiind că parcase ilegal pe trotuar.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile