Constructorii neserioși blochează modernizarea unei clădiri simbol din Galați. A aparţinut unui fost primar şi senator

0
Publicat:

Un proiect cu fonduri europene pentru modernizarea fostei fosta Farmaciii Ţinc, clădire-simbol a oraşului, a fost blocat din cauza constructorilor neserioși. Consiliul Județean Galați a reluat procedura de licitație pentru ca lucrările să poată fi reluate.

Clădire de patrimoniu a orașului Galați FOTO: CJ Galați

Potrivit proiectului, clădirea de patrimoniu din Galaţi, unde a funcţionat celebra Farmacie Ţinc, este consolidată şi reabilitată de la zero. Ea va fi dotată cu sisteme de detecţie şi alarmare la incendiu şi efracţie, de supraveghere şi înregistrare video. Investiţia este realizată cu fonduri europene, în valoare de 3,5 milioane de lei. De asemenea, clădirea va putea fi vizitată virtual.

„Începând de astăzi (n. r: joi, 10 august 2023) se reiau lucrările la una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Galaţiului-Muzeul Casa Colecțiilor (fosta farmacie Ținc). Din păcate, primul constructor nu a respectat termenul și condițiile din contract, astfel că am fost forțați să reluăm procedura de licitație. Am încredere că noul constructor va duce la bun sfârșit acest proiect și că această bijuterie arhitectonică va putea fi redată gălățenilor. Prin lucrările de  restaurare și modernizare, ne-am propus să redăm clădirii strălucirea de altădată și să punem la dispoziția gălățenilor, din nou, o adevărată pagină de istorie locală”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Drumul de la Farmacie, la Muzeu 

Clădirea a fost construită în anul 1900 şi are subsol, parter, etaj şi mansardă. Farmacia a funcţionat la parter, în timp ce la nivelurile superioare a fost locuinţa farmacistului şi spaţiul alocat personalului de serviciu.

Farmacia Ținc va fi reabilitată FOTO: CJ Galați

Sursa Foto: Arhivă personală

Proprietarul ei a fost Constantin Ţinc, un intelectual care şi-a desfăşurat activitatea profesională în Galaţi, din anul 1887, în cadrul Farmaciei Române, recunoscută pe plan internaţional, premiată la expoziţiile internaţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

A fost membru al Societăţii farmaciştilor, precum şi al Consiliului de Igienă al oraşului. Implicat în mişcarea politică liberală din Galaţi, este ales consilier comunal şi primar al oraşului în 1898, 1904 -1905 şi 1914 -1917, precum şi senator de Covurlui.

Ultimul proprietar al farmaciei a fost Wolf Stratman până în anul 1949, atunci când clădirea a intrat în proprietatea statului în urma naţionalizării. Imobilul a avut destinaţia de farmacie până în anul 1989. O expertiză tehnică a dispus evacuarea din motive de siguranţă. 

În anul 2002, printr-un protocol, imobilul a fost transferat de la Consiliul Local Galaţi în administrarea Consiliului Judeţului Galaţi prin Muzeul de Istorie Galaţi. Tot atunci, s-a solicitat de către Consiliul Judeţului Galaţi schimbarea destinaţiei monumentului istoric din farmacie în Muzeu al Colecţiilor.

Muzeul va putea fi vizitat și virtual FOTO: CJ Galați
Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Laura Cosoi a anunțat în premieră în podcastul lui Horia Brenciu sexul celui de-al cincilea copil. Actrița mai are patru fete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!