Concurs de inovaţie culinară la Galaţi. Câştigătorii „Ecotrophelia” vor ajunge la etapa finală găzduită de Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În competiţia ce se va desfăşura în perioada 29-31 mai 2018 s-au înscris 16 echipe de studenţi, de la cursuri de licenţă şi master, din centrele universitare Galaţi, Bucureşti, Târgovişte, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Iaşi şi Miercurea Ciuc.

Timp de trei zile, la Galaţi se va desfăşura etapa naţională a prestigiosului concurs de inovaţie culinară „Ecotrophelia”, prilej cu care vor fi prezentate juriului şi publicului o sumedenie de alimente revoluţionare, sănătoase sau măcar surpinzătoare.

Evenimentul este organizat, în perioada  29-31 mai 2018, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin prestigioasa Facultate de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (cea mai veche şi mai importantă facultate de profil din România; până acum câţiva ani a fost şi singura de acest fel).

Potrivit organizatorilor, manifestarea are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, de calitate, destinate consumului uman şi prietenoase cu mediul înconjurător şi este deschisă tuturor studenţilor înscrişi la programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat.

În competiţia organizată la Galaţi s-au înscris 16 echipe de studenţi, de la cursuri de licenţă şi master, din centrele universitare Galaţi, Bucureşti, Târgovişte, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Iaşi şi Miercurea Ciuc. Probele de concurs şi jurizarea vor avea loc în corpul D al Facultăţii de Inginerie.

Viitorii specialişti gălăţeni în chimia alimentelor vor participa în competiţie cu două produse: o îngheţată cu zer, „Whoope ICE” (realizată de echipa formată din studentele Georgiana Popa, Alina-Marina Chirilă, Adelina Pricope, coordonată de prof. Daniela Borda, şef lucrări Iulia Bleoancă şi drd. Florentina Bucur) şi „Fluffy Pudding” (realizată de studentele Ana Chirila, Alina Balan, Daniela Constandache, Ana Gheorghe, coordonate de şef lucr. Danuţ Mocanu, şef lucr. Oana Nistor, prof. Elisabeta Botez, prof. Silvius Stanciu).

Câştigătorii fazei naţionale a competiţiei vor reprezenta România la Concursul internaţional "Ecotrophelia Europe", care va avea loc la Paris, în perioada 21-22 octombrie. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări