Concedierea senatorului Paul Ichim din Spitalul de Urgenţă este legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia a decis la sfârşitul acestei săptămâni că unitatea spitalicească a procedat corect când i-a desfăcut contractul de muncă doctorului Paul Ichim după ce acesta a fost ales senator.

După Tribunalul Galaţi, a venit rândul Curţii de Apel să legalizeze decizia Spitalului de Urgenţă din Galaţi de a-l concedia pe doctorul Paul Ichim pe motiv că funcţia de senator este incompatibilă cu cea de medic.

Medicul Paul Ichim a devenit protagonistul unor întâmplări bizare. Conducerea spitalului l-a concediat iar apoi a urmat o bizară hotărâre de suspendare a contractului care nu mai exista.

Motivul avalanşei de hotărâri ale spitalului are la bază o controversă care pare fără soluţie: există sau nu incompatibilitate între funcţiile de senator şi de medic?

Tribunalul Galaţi a hotărât iniţial să respingă contestaţia senatorului. Anterior, doctorul Paul Ichim ne-a declarat că decizia justiţiei nu are temei şi o va ataca cu recurs, iar juristul de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, care i-a desfăcut contractul de muncă, se va alege cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

„Sunt singurul parlamentar din România care nu poate profesa ca medic. Ceilalţi colegi din ţară îşi practică profesia bine mersi, evident în limita timpului disponibil. Ori legea este una pentru toţi, ori nu", susţine senatorul.

Joaca de-a incompatibilitatea

Este de remarcat că hotărârea Tribunalului Galaţi venea în contradicţie cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe.

Judecătorii stabiliseră iniţial că suspendarea contractului de muncă al doctorului Ichim nu este legală întrucât nu există nici un fel de incompatibilitate între funcţia de senator şi cea de medic.

Adică exact invers faţă de ce s-a decis ulterior.

Comisia juridică, de numiri, imunităţi şi validări a Senatului României a decis că senatorul Paul Ichim nu se află în incompatibilitate cu funcţia de cadru asociat al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" şi şef al secţiei Chirurgie III, dar justiţia a decis să treacă peste această decizie.

La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Galaţi a pus definitiv capăt disputei, respingând recursul înaintat de senatorul Paul Ichim.

Doctorul îşi poate relua profesia după ce îi încetează mandatul de senator.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită