Comisarii OPC au dat iama printre florarii din Galaţi. Toţi cei controlaţi aveau nereguli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun florar din cei verificaţi nu respectau lege în totalitate! Fie că vindeau flori fără instrucţiuni de întreţinere, fie că aveau flori exotice de „import” fără denumiri traduse în limba română, florarii au fost cu toţii sancţionaţi.

Comisarii CJPC Galati au desfăşurat săptămâna trecută o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea florilor, plantelor de apartament şi de grădină, ornamentelor florale şi a altor materiale destinate întreţinerii acestora (pământ de flori, produse pentru îngrijirea plantelor, îngrăşăminte etc.

În cadrul acţiunii de control au fost verificaţi 11 operatori economici, din municipiile Galati şi Tecuci, constatându-se abateri de la legislaţia în vigoare la toate unităţile verificate.

Au fost verificate produse in valoare de 7.634 de lei, dintre care cu abateri produse în valoare de 6.400 lei.

La  aproape o treime din florăriile verificate se comercializau diverse sortimente de flori la fir şi la ghiveci fără a fi însoţite de elemente de caracterizare-identificare şi fără instrucţiuni de întreţinere (ex: crizanteme, crini, trandafiri, garoafe, azalee, cyclame, anthurium). Multe dintre florăriile verifcate vindeau diverse sortimente de flori la ghiveci (kalanchoe, azalee, orhidee, ficus ginseng, guzmania, cicas Olanda, stephanotis, etc.), fără a avea traduse în limba română informaţiile de păstrare şi întreţinere marcate pe eticheta originală.

La operatorii economici care realizează la comandă coroane funerare nu se întocmeau bonuri de comandă sau alte documente din care sa reiasă obiectul comenzii, termenul de livrare sau preţul.

Doi dintre operatorii economici verificaţi, profitând de aglomeraţia datorată începerii şcolilor,  comercializau trandafiri cu aspect necorespunzător, ofiliţi, fără frunze iar alţi trei nu aveau afişate preţurile la florile comercializate.

Urmare abaterilor constatate s-au aplicat două avertismente şi nouă amenzi în valoare de 6.600 lei. S-au oprit temporar de la comercializare 449 produse în valoare totală de 6.301 lei şi definitiv 50 de produse în valoare de 100 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană