Cinci obiceiuri proaste la volan care distrug maşina. Verificarea banală prin care se poate evita „pana prostului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi şoferi s-au obişnuit să facă diversuri lucruri la volan din automatism sau pentru că au primit ”sfaturi” de la prieteni. În timp, aceste obiceiuri produc daune importante maşinii personale, pentru a căror remediere vor fi nevoiţi să scoată mii de lei din buzunar.

Deşi pot părea la prima vedere lucruri lipsite de importanţă, există câteva obiceiuri ale şoferilor care conduc într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp la defectarea unor componente ale autovehiculului, ce se pot dovedi destul de costisitor de remediat.

Nu tura motorul la rece

Una dintre cele mai întâlnite greşeli la conducătorii auto este să tureze motorul când acesta este rece. Pentru că uleiul nu a apucat să ajungă la toate componentele, multe piese de la motor se vor uza prematur şi se vor defecta.

”Practic, uleiul nu ajunge destul de repede în zona dintre piston şi cămaşă, iar în lipsa lubrefierii, piesele de metal care intră în contact se vor uza mult mai repede şi, evident, se vor defecta”, explică Florin Marin Bogdan, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Galaţi.

Nu uita piciorul pe ambreiaj la semafor

O altă gafă comisă de conducătorii auto este să stea cu piciorul pe ambreiaj când aşteaptă la semafor. ”Discul şi placa de presiune se vor uza prematur, iar înlocuirea lor nu va fi deloc ieftină pentru proprietarul maşinii”, punctează Florin Marin Bogdan.

Indicat este să bagi maşina în viteză în momentul în care semaforul s-a făcut verde, chiar dacă există mereu riscul de a fi claxonat de un şofer irascibil din spate.

Evită să deschizi geamurile iarna

Nu e bine să deschizi geamurile iarna, pentru că există riscul să se rupă piesele de plastic care conectează sticla de macaraua metalică fixată în portieră. De cele mai multe ori, acestea vor fi blocate de gheaţă şi vei avea surpriza neplăcută să constaţi că se vor crăpa sau chiar se vor rupe dacă insişti să faci acest lucru.

Cel mai bine este să porneşti maşina şi după ce ai mers cel puţin câteva minute cu ea, timp în care gheaţa de pe geamuri şi componentele de plastic s-a topit, poţi să încerci să deschizi geamurile, însă doar dacă acest lucru este necesar.

Nu merge cu rezervorul gol

Exceptând cazurile în care din diverse motive nu aţi reuşit să alimentaţi, este de evitat să circulaţi cu rezervorul aproape gol. În primul rând, pentru că riscaţi să ajungeţi în ceea ce se numeşte ”pana prostului”, adică să rămâneţi fără combustibil înainte de a ajunge la o benzinărie.

”Pompa de benzină nu este plasată chiar pe fundul rezervorului. Prin urmare, dacă a mai rămas puţin combustibil în rezervor şi vă faceţi un obicei din a circula astfel, există riscul ca pompa să se uzeze premature sau chiar să se ardă.  Puteţi chiar să ajungeţi în situaţia ca depunerile din benzină să ajungă în sistemul de injecţie, iar repararea acestuia nu este deloc ieftină”, detaliază Florin Marin Bogdan.

Nu băga în marşarier când maşina merge înainte

Mulţi şoferi şi-au făcut un obicei din a manevra schimbătorul de viteze în marşarier în timp ce maşina încă merge, cel mai adesea pentru că se grăbesc şi vor să plece mai repede. De cele mai multe ori, se va auzi un zgomot, semn că marşarierul nu este sincronizat în acel moment. Dacă nu veţi renunţa rapid la acest obicei, veţi constata pe propriul buzunar că transmisia maşinii va avea serios de suferit în timp.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!