Cinci maşini distruse de flăcări, în toiul nopţii, la Galaţi. Poliţiştii bănuiesc că ar fi vorba de un incendiator în serie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci autoturisme au ars aproape complet, iar alte cinci au fost avariate uşor, în noaptea de duminică spre luni, în cartierul Micro 21. Se pare că dezastrul a pornit din două puncte. Cu o noapte înainte, un microbuz a luat foc din senin în zona unei foste benzinării.

Poliţiştii din Galaţi au de rezolvat un caz destul de complicat, în care se pare că ar fi implicat un incendiator în serie. Primul semn că este ceva în neregulă a apărut în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când într-o parcare de lângă o benzinărie dezafectată din zona Centurii oraşului Galaţi un  microbuz a ars ca o torţă.

Deşi primele cercetări la faţa locului făcute de specialiştii ISU conduceau spre ideea că ar fi fost un scurtcircuit, întâmplările din noaptea următoare (duminică spre luni) au „reformulat” ancheta legată de primul incident, care nu mai pare chiar o întâmplare.

Nu de alta, dar la doar câteva sute de metri distanţă de primul incendiu, într-o parcare din Micro 21, a fost un adevărat dezastru în data de 15 spre 16 septembrie 2019. Un incendiu uriaş a afectat nu mai puţin de 10 maşini, dintre care cinci au fost distruse aproape complet, iar concluziile preliminare sunt clare: focul a fost pus.

Surse din zona anchetei ne-au confirmat ceea ce martorii oculari au spus deja: focul a pornit simultan de la două maşini, mărcile Audi şi Dacia Sandero, după care s-a extins la două Mercedes şi un Renault Clio.

Toate aceste maşini au fost distruse în proporţie de 80-90% în ciuda intervenţiei destul de prompte a pompierilor, care au ajuns la faţa locului la doar 10 minute după apelul la 112. Alte cinci maşini au fost avariate, dar pot fi reparate, daunele fiind mici.

„Aici este foc pus, domnule! Ce şanse erau să apară scurtcircuit în acelaşi timp la două maşini aflate la zece metri una de alta? Aici e o răzbunare, ceva, sau e vreun obsedat. Acuma o noapte a ars un microbuz pe centură. Tot aşa, din senin”, ne-a spus unul dintre martorii la incendiul violent din Micro 21.

Poliţia Galaţi a deschis dosar penal de distrugere calificată şi a demarat procedurile de audiere a martorilor şi păgubiţilor, pentru o eventuală identificare a cercului de suspecţi. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE