Ce „voucher de vacanţă” ciudat aveau în maşină doi tineri proaspăt căsătoriţi. S-au ales cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperirea a fost făcută de un echipaj al Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe o stradă din municipiul Galaţi. Cele două persoane din maşină, soţ şi soţie, au cetăţenie moldovenească şi intenţionau să ajungă în Turcia, în vacanţă.

Doi tineri proaspăt căsătoriţi, din Republica Moldova, plecaţi spre Turcia pentru a-şi petrece luna de miere, s-a ales cu dosar penal după ce în maşina lor a fost descoperită o importantă cantitate de alcool de contrabandă.

Descoperirea a fost făcută în data de 17 octombrie 2019, în jurul orei 18.00, de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi care, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca Volkswagen.

La volan se afla cetăţeanul moldovean Ghenadi C., în vârstă de 32 de ani, care era însoţit de soţia acestuia, Irina C.I., în vârstă de 35 de ani, şi aceasta având tot cetăţenia Republicii Moldova.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia colegii noştri au descoperit, în bagajele pasagerei, 40 de sticle care conţineau 40 de litri de alcool şi 5 cutii în care se afla cantitatea de 1250 grame de tutun vrac, de provenienţă duty-free”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Şoferul maşinii a declarat că intenţiona să transporte bunurile în Turcia, pentru a le vinde şi pentru a face astfel rost de bani pentru a avea o lună de miere reuşită. N-a fost să fie, căci s-au ales cu dosar penal, iar ineditul „voucher” de vacanţă a fost confiscat.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea