Ce clădire istorică din centrul oraşului va fi restaurată cu 2,1 milioane de euro, după ani şi ani de hărţuieli juridice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monumentul istoric vechi de un secol şi jumătate a rămas în proprietatea municipalităţii din Galaţi după ce foştii proprietari nu au făcut demersurile legale pentru a-l redobândi. Ani de-a rândul, imobilul a fost o adevărată „vacă de muls” pentru o serie de asociaţii non-profit care plăteau chirii modice primăriei, dar subînchiriau spaţiile unor firme, pe bani buni.

Casa Geshov, imobil vechi de un secol şi jumătate de ani şi aflat pe strada Domnească la nr. 58 (chiar lângă Palatul Prefecturii), este pe cale de a fi reabilitată cu fonduri europene, după ce decenii de-a rândul a fost neglijată şi transformată în o „fabrică de bani” pentru o serie de „băieţi descurcăreţi” care o subînchiriau la preţuri mult mai mari decât le plăteau ei către Primărie. 

Casa, monument istoric  (este înscrisă în Lista Monumentelor istorice, cod GL-II-m-B-03017, datată din 1872), a constituit obiectul mai multor acţiuni iniţiate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, sprijinită de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Direcţia de Cultură reuşind să atragă atenţia opiniei publice asupra imobilului cu frumoase rezonanţe istorice, prin lansări editoriale şi organizarea de expoziţii tematice, inclusiv prin invitarea, la Galaţi, a Ambasadorului Republicii Bulgaria în România, Excelenţa Sa Aleksandar Filipov, care a venit la oraşul de la Dunăre în primăvara anului 2017.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, adoptată recent, lucrările pentru restaurarea imobilului vor costa 9,8 milioane de lei (peste 2,1 milioane de euro), dintre care 9,6 milioane de lei vin din fonduri structurale (finanţare nerambursabilă UE), iar aproape 200.000 de lei reprezintă contribuţia proprie a Primăriei Galaţi.

Casa de pe strada Domnească la nr. 58, aflată în vecinătatea actualului sediu al Prefecturii Galaţi (şi care în prezent se află într-o stare deplorabilă, după ce, de la Revoluţie încoace, a tot fost folosită (mai ales la subînchiriere pentru profit) de diverşi chiriaşi ai Primăriei - de la sindicate până la asociaţii de pensionari, veterani sau revoluţionari), a aparţinut fiului primului ministru al Bulgariei de la începutul secolului al XX-lea, fiind închiriată, în perioada 1880-1906, Prefecturii judeţului Covurlui.

„Casa Geshov se numeşte astfel după ce Ivan Geshov – fiul lui Evloghie Ivan Geshov, fost primul ministru al Bulgariei (1911-1923), în perioada primului Războiului Balcanic - a moştenit acest imobil. Clădirea a aparţinut fraţilor Gheorghiev, negustori bulgari care aveau numeroase afaceri în Regatul României şi în Galaţi, fraţi care au lăsat averea moştenire familie Geshov”, a spus Marius Mitrof, din partea Direcţiei Judeţene de Cultură, cel care militează de câţiva ani pentru reabilitarea şi valorificarea turistică şi culturală a imobilului, în cadrul unui proiect cu fonduri europene iniţiat de Primăria Galaţi.

Casa Geshov în perioada interbelică FOTO Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi

„Fiul primului ministru al Bulgariei a deţinut această casă în care a funcţionat, în perioada 1880-1906, Prefectura judeţului Covurlui. Ulterior, sediul Prefecturii a fost cel pe care îl ştim şi astăzi. După naţionalizare, imobilul din Domnească 58 a fost folosit în diverse scopuri: sediul unei întreprinderi de stat, iar în anii ‘70, Palatul Pionierilor. După 1990 a devenit sediul unui sindicat şi altor organizaţii care au stat cu chirie. După 2000, Direcţia de Cultură a evidenţiat faptul că imobilul aparţine Primăriei Galaţi şi a încercat să readucă publicului gălăţean istoria acestei case”, a adăugat Mitrof.

Studiul prin care s-a stabilit oportunitatea şi costurile restaurării a fost întocmit, la solicitarea Primăriei Galaţi, de cître Proiect SA şi a costat 71.736 lei cu TVA. Rămâne un mister, cel puţin deocamdată, de ce foştii proprietari nu au revendicat imobilul. Să sperăm că acest lucru nu se va întâmpla după ce municipalitatea va investi atâta amar de bani în refacere ei.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”