Ce au decis judecătorii în cazul tânărului care a vrut să violeze o vânzătoare chiar în magazin. Fata a fost înjunghiată, la fel şi un trecător care a intervenit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Bărbatul mersese la un magazin pentru a-şi cumpăra ţigări şi cafea, dar a sfârşit prin a se năpusti asupra vânzătoarei, pe care a tăiat-o cu un cuţit, a tras-o de păr şi a lovit-o cu capul de podea ca să o poată viola. A fost condamnat pentru tentativă de viol şi tentativă de omor.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat la 7 ani de închisoare pe Marius Felea, un tânăr de 23 de ani din localitatea gălăţeană Jorăşti, pentru tentativă de viol şi tentativă de omor. Decizia instanţei, pronunţată pe 12 octombrie, nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, pe 8 aprilie 2021, bărbatul a mers la un magazin din sat ca să-şi cumpere ţigări şi cafea. După ce a intrat în magazin şi i-a cerut vânzătoarei produsele, s-a năpustit pe la spate asupra ei şi sub ameninţarea unui cuţit de măcelărie i-a cerut să întreţină relaţii sexuale.

Pentru că femeia s-a luptat cu el, a tăiat-o cu arma albă pe mâini, a trântit-o la pământ, a tras-o de păr şi a lovit-o cu capul de podea. ”Persoana vătămată a încercat să scape din strânsoarea inculpatului şi să îndepărteze cuţitul pe care i-l ţinea în apropierea gâtului, suferind tăieturi la ambele mâni”, spun anchetatorii.

Atunci a intrat în magazin un client, care a încercat să îl prindă pe agresor, dar acesta l-a atacat cu cuţitul. Într-o primă fază, bărbatul a reuşit să se ferească, dar tânărul l-a înjunghiat apoi în zona abdominală şi a fugit.

”Inculpatul a încercat să îl lovească cu lama cuţitului, dar aceasta s-a ferit, dezechilibrându-se. În acel moment, inculpatul a intenţionat să treacă spre ieşire dar persoana vătămată l-a prins de haine, fapt care l-a determinat pe inculpat să lovească din nou cu lama cuţitului, nimerind de această dată în zona abdominală”, se menţionează în rechizitoriu.

Daune morale substanţiale

A fost anunţată Poliţia şi ambulanţa prin 112, iar victima a fost transportată la spital şi doar intervenţia rapidă a medicilor i-a salvat viaţa. ”Prezenta traumatism abdominal obiectivat prin plagă înjunghiată penetrantă hipocondrul stâng cu interesarea intestinului subţire şi a mezenterului cu hemoperitoneu masiv”, au consemnat medicii în raportul de expertiză medico-legală. Ulterior, bărbatul a avut nevoie de 30-40 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni.

Şi vânzătoarea a avut de suferit fizic în urma atacului. Medicii au stabilit că prezenta multiple excoriaţii şi plăgi tăiate, pentru care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Marius Felea fost prins ulterior şi arestat. Bărbatul trăieşte în concubinaj şi are un copil.

Judecătorii l-au obligat pe agresor să îi plătească daune morale de 20.000 de lei consăteanului pe care l-a înjunghiat. În plus, i-au interzis să se apropie de victime la mai puţin de 100 de metri pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fată violată de un recidivist cu tupeu de interlop. Cum a reuşit să o determine să îi facă şi cumpărăturile

Viol la stână. Un cioban a batjocorit-o pe femeia care l-a îngrijit de când era copil

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate