Cât de usturătoare este amenda pentru comercianţii care vând ţigări la bucată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii i-au aplicat o amendă usturătoare administratorului care vindea ţigări la bucată  Foto: arhivă Adevărul

Un administrator de firmă s-a ales cu o sancţiune severă după ce poliţiştii locali au descoperit că vindea ţigări la bucată.

Poliţiştii locali l-au luat în colimator pe administratorul unei firme din Galaţi, care instruise vânzătorul de la un chioşc să vândă ţigări la bucată. Amenda pentru astfel de abateri este substanţială, după cum acesta a şi aflat.

”În urma unui control efectuat la o societate comercială, cu punctul de lucru pe strada Griviţei, poliţiştii locali au constatat că numita M.V., în calitate de administrator al societăţii, a comercializat în mod repetat ţigări la bucată, faptă pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, conform prevederilor legii 349/2002”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Locală, l-au sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 100 de lei, conform prevederilor HCL 307/2006, şi pe un alt gălăţean, B.T., care a parcat autoturismul pe locul rezervat persoanelor cu handicap, marcat şi semnalizat corespunzător, aferent parcului VIP, de pe strada Brăilei din Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”