Captură uriaşă de bijuterii: 28 de kilograme de aur şi pietre preţiose, confiscate de poliţiştii gălăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gălăţeni au confiscat 28 de kilograme de aur şi 140 de pietre preţioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei, în urma unor controale la 12 societăţi comerciale din judeţ. Au fost întocmite patru dosare penale.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, au efectuat verificări la operatori economici, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi pietrelor preţioase, în judeţul Galaţi. 

Astfel, au fos efectuate verificări la 12 societăţi comerciale, care desfăşoară activităţi de comercializare a metalelor şi a pietrelor preţioase la puncte de lucru, situate în municipiile Galaţi şi Tecuci.

„În urma controalelor efectuate, au fost descoperite şi indisponibilizate 23.357,38 grame de aur şi 140 de pietre preţioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei şi au fost întocmite patru dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, a anunţat IPJ Galaţi.

De asemenea, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.500 de lei şi a fost dispusă confiscarea a 5.181,94  grame de aur şi argint, precum şi a 838 de lei.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cinci persoane încarcerate în urma unui grav accident pe Centura Galaţiului. Un taxi care transporta clienţi s-a răsturnat

Un bărbat din Galaţi a bătut recordul de alcoolemie la volan. A provocat un accident cu trei răniţi

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie