Bucurii pentru copii. Colectă de jucării şi cărţi pentru micuţii sărmani din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Campania este susţinută de Primăria municipiului Galaţi şi se va derula până pe data de 31 mai 2018. Donaţiile se pot face la sediul central la municipalităţii, unde obiectele vor fi triate în vederea redistribuirii în nouă centre sociale din oraş.

Primăria municipiului Galaţi derulează în aceste zile campania socială „Dăruieşte o jucărie, faci o bucurie”. Scopul acesteia este colectarea de jucării şi de cărţi care apoi să fie dăruite copiilor sărmani din centrele finanţate de Consiliul Local.

Jucăriile şi cărţile strânse în perioada 21 mai – 31 mai 2018 (locul de colectare este în holul central al Primăriei Galaţi, cu sediul în strada Domnească, nr.54), vor fi triate cu ajutorul unor organizaţii partenere ce se vor asigura că toate produsele strânse vor ajunge la copii din familiile nevoiaşe.

Centrele care vor primi ulterior jucăriile şi cărţile sunt: Fundaţia ”Familia” – Centrul comunitar pentru victime ale violenţei în familie şi Centrul de zi pentru copii; Fundaţia ”Cuvântul întrupat”; Asociaţia Filantropică Creştin Ortodoxă ”Sf. Vasile cel Mare” – Centrul de zi pentru copii; Fundaţia ”Inimă de Copil”; Asociaţia Filantropică Sf. Antonie cel Mare; Asociaţia Multifuncţională Filantropică ”Sf. Spiridon” – Centrul de zi pentru copii; Centrul pentru copii cu deficienţe neuropsihomotorii; Centrul de zi pentru copii cu autism; Agenţia de Servicii Sociale Comunitare ”Alternativa” – Centrul de zi ”Prietenii Scolii” şi Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi.

„Aproximativ 450 de copii de toate vârstele din centrele finanţate de Consiliul Local pot avea un 1 iunie mai fericit anul acesta, cu ajutorul nostru, al tuturor”, a transmis primăria Galaţi.

Dincolo de gesturile individuale, campania a trezit şi interesul altor copii, care au decis să-i ajute de cei cărora soarta nu le-a oferit prea multe. Astfel, marţi, 29 mai, la ora 11.00, preşcolarii de la grupa mare - Grădiniţa ”Codruţa” vor veni la sediul central al Primăriei Galaţi să doneze jucării şi cărţi în cadrul campaniei „Dăruieşte o jucărie, faci o bucurie”.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare