Bucurie mare în rândul medicilor rezidenţi din Galaţi: în sfârşit îşi vor primi bursele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit spuselor directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Valentin Boldea, sumele au ajuns la managerii de spitale şi vor fi distribuite până la finalul lunii. Banii vin ca o mană cerească pentru rezidenţi, ştiut fiind faptul că veniturile acestora sunt destul de mici. În Galaţi îşi desfăşoară activitatea peste 150 de medici rezidenţi.

Peste 150 de medici rezidenţi din Galaţi vor primi în această lună primele burse promise de Guvern. Este vorba despre banii pentru luna ianuarie. Astfel că la salariul medicilor rezidenţi se vor adauga 670 de lei, sumă care nu va fi impozitată. Cu toate că bursele au fost stabilite în noiembrie 2013, până acum nu s-a plătit niciun leu.

Pentru această bursă se califică doar cei care au salarii brute mai mici de 3.000 de lei lunar. Conform criteriilor stabilite de Guvern, bursele se dau în ultima decadă a lunii curente, pentru luna anterioară. 

În România sunt aproximativ 14.000 de medici rezidenţi, ale căror salarii sunt cuprinse între 940 şi 1.500 de lei. Chiar şi cu bursa lunară, venitul unui medic rezident debutant nu va fi depăşi 400 de euro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului