Bătrân lovit şi jefuit în plină stradă. Agresorul i-a furat o sumă modică, fiind ulterior arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv de Judecătoria Tecuci pentru tâlhărie, după ce a deposedat prin violenţă doi bătrâni de banii pe care îi aveau asupra lor.

Pe 18 iunie, un bărbat de 66 ani, din municipiul Tecuci, a sesizat telefonic Poliţia cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa spre domiciliul său de pe strada Gheorghe Petraşcu, în spatele unui bloc, o persoană necunoscută i-a smuls de pe umăr o borsetă în care avea suma de 300 de lei.

”În urma investigaţiilor desfăşurate, poliţiştii l-au identificat pe cel bănuit că ar fi comis această faptă, în persoana unui tânăr de 23 ani, din comuna Brăhăşeşti, prejudiciul creat fiind recuperat parţial”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi

Ulterior, oamenii legii au aflat că acesta ar mai fi tâlhărit, pe 16 iunie, un bărbat de 80 de ani, tot din municipiul Tecuci, pe care l-ar fi deposedat prin violenţă de suma de 100 de lei, în timp ce se deplasa pe strada Libertăţii din localitate.

Tânărul a fost reţinut iniţial, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind ulterior arestat preventiv de Judecătoria Tecuci. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru tâlhărie.

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani