Bărbatul care i-a dat foc concubinei și-a primit pedeapsa: 10 ani de închisoare. „Aș face-o din nou“

0
Publicat:

Un bărbat şi-a stropit partenera de viaţă cu benzină şi i-a dat foc, în încercarea de-a scăpa de ea. Individul le-a spus poliţiştilor că dacă ar avea ocazia, şi-ar incendia din nou concubina.

Bărbatul și-a incendiat concubina pe fondul consumului de alcool FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv în 23 noiembrie pe Tică Sinescu, un gălăţean din comuna gălăţeană Corod, la 10 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat. Fapta a avut loc pe 28.08.2021, iar anchetatorii au stabilit că bărbatul a venit beat acasă şi a început să inventeze tot soiul de acuzaţii la adresa partenerei sale de viaţă, cu care are o relaţie de 20 de ani.

La un moment dat a luat o sticlă cu benzină, a stropit-o în zona picioarelor şi apoi i-a dat foc. „A stropit-o cu 200 de mililitri de benzină dintr-o sticlă şi a incendiat-o, cauzându-i arsuri pe 7 % din suprafaţa corpului, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 – 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, spune procurorul de caz.

Femeia a fugit în afara casei ca să ajungă la o fântână şi să se stropească cu apă, dar concubinul ei i-a blocat calea, deşi ardea ca o torţă, şi i-a spus că ar fi trebuit să o stropească cu benzină în zona capului şi apoi să îi dea foc.

Şi-a continuat ameninţările şi după ce la faţa locului şi-au făcut apariţia poliţiştii. Le-a spus că nu regretă ce a făcut şi, dacă va mai fi nevoie, îi mai dă foc o dată.  

Obligat să achite cheltuieli medicale substanțiale

La faţa locului a ajuns şi fiul celor doi, după ce acesta îşi sunase anterior tatăl, iar când l-a întrebat ce face, bărbatul i-a răspuns: „Uite, i-am dat foc lu mă-ta cu benzină”. Agresorul a inventat pe loc câteva motive puerile pentru a justifica ceea ce făcuse.

Mai întâi, le-a spus poliţiştilor că partenera lui de viaţă plecase de acasă fără să îi lase de mâncare, apoi a acuzat-o că l-a stropit cu bulion fierbinte, dar probele au demonstrat că minţise în ambele situaţii.

„Gradul de pericol social concret al faptei săvârşite este unul foarte ridicat, chiar dacă actele inculpatului au rămas în stadiul tentativei. Acţiunile inculpatului denotă intenţia, cel puţin indirectă, a inculpatului de a suprima viaţa persoanei vătămate”, este concluzia instanţei de judecată. Judecătorii nu au trecut cu vederea faptul că individul nu a regretat niciun moment ce i-a făcut concubinei sale, ba chiar a susţinut că ar repeta isprava dacă ar avea prilejul.

Tică Sinescu a fost obligat să achite şi aproape 28.000 de lei către Spitalul de Urgenţă din Galaţi în contul îngrijrilor medicale primite de partenera sa de viaţă în perioada în care a fost internată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase