Bărbat din Galați, arestat preventiv după ce a fost acuzat că și-a ucis părinții cu toporul în timp ce aceștia dormeau

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Galați acuzat că și-a ucis părinții cu un topor, în timp ce dormeau, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii Curții de Apel Galați îl cercetează pentru omor calificat asupra membrilor familiei.

Victimele dormeau în momentul în care a avut loc crima FOTO Arhivă

La data de 6 decembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru omor calificat asupra unui membru de familie, a transmis Ministerul Public.

În fapt, gălăţeanul, care locuia în aceeaşi casă cu părinţii săi, i-a lovit pe aceştia cu toporul în cap, în timp ce dormeau. Cei doi vârstnici, de 76 de ani şi 85 de ani, au murit în urma nenumăratelor lovituri grave primite cu toporul în cap, potrivit News.ro.

Suspectul dublei crime, fiul vârstnicilor, a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar ulterior a fost dus în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalului Galaţi, care a dispus, la solicitarea procurorului de caz, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

„În cauză, acte de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale”, mai menţionează Ministerul Public.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare