Banii pentru subvenţionarea căldurii vor fi viraţi de primărie direct în contul furnizorului de gaz. Calorgal şi Electrocentrale ies din „schemă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia a fost luată zilele trecute de către Guvern şi este obligatorie pentru toate oraşele care mai au sistem de încălzire în sistem centralizat.

Sistemul alambicat prin care erau  alocaţi şi plătiţi de către primării banii pentru subvenţionare căldurii furnizată populaţiei prin sistemul centralizat (spre exemplu, Primăria Galaţi a cheltuit în ultima iarnă, în acest scop, circa 18 milioane de euro) a fost demontat de Guvern.

Astfel, Executivul a dispus ca fondurile publice să nu mai fie rulate (şi „vămuite”) prin intermediarii de tip Apaterm sau Calorgal şi nici plătite producătorilor de agent termic, ci să ajungă direct la furnizorul de gaz.

De altfel, o analiză făcută la solicitarea Guvernului la cinci primării mari din România a relevat faptul că amintitele subvenţii ajungeau doar în proporţie de 30-50% la furnizorii de combustibili, restul fiind folosit de distribuitorii şi de producătorii de agent termic pentru a-şi acoperi ineficienţa.

Printr-o Ordonanţă de urgenţă adoptată acum câteva zile, Executivul a creat un mecanism financiar mai rapid, prin care se stabilesc clar o serie de reguli de circulaţie a banilor publici, argumentându-se că „în lipsa acestei finanţări, serviciul public de alimentare a populaţiei cu energie termică nu poate fi asigurat”.

Practic, sumele sunt virate într-un cont escrow de care nu se mai poate atinge nimeni. Pe o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a OUG, contul de tip escrow nu poate fi supus măsurii de poprire, în cadrul procedurilor de executare silită, reorganizare judiciară, insolvenţă şi faliment.

Sumele acordate în avans pot fi virate în termen de 15 zile de către autorităţile administraţiei publice locale în conturile furnizorilor de gaze naturale, care vor utiliza sumele exclusiv pentru aprovizionarea producătorilor de energie termică cu gaze naturale, numai în baza unei justificări a avansurilor între unitatea administrativ-teritorială, furnizorul de energie termică, producătorul de energie termică şi furnizorul de combustibil.

„Guvernul a găsit soluţia legislativă pentru asigurarea, cel puţin pe perioada acestei ierni, a energiei termice în sistem centralizat pentru populaţie. În paralel, Ministerul Energiei a iniţiat restructurarea ELCEN, proces care trebuie continuat pentru că la final vom avea sisteme centralizate de încălzire eficiente. Vorbim însă de probleme acumulate în ani, care trebuie rezolvate. Mai departe, responsabilitatea revine autorităţilor administraţiei publice locale. Faptul că astăzi am ajuns la aceasta soluţie, că am reuşit să rupem cercul vicios, este însă decisiv pentru asigurarea energiei termice pentru cetăţeni", a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!