Băiatul de 11 ani care îl va înfrunta pe Garry Kasparov. La marea competiție de la București participă 10 titani ai șahului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoș Ștefan Leu va avea parte de provocarea carierei sale la doar 11 ani. Vicecampionul național de juniori la șah va participa la simultanul pe care îl va susține legendarul șahist Garry Kasparov.

Dragoș Ștefan Leu va avea parte de provocarea carierei sale FOTO: CSM Galați

Considerat cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov va deschide prima etapă a circuitului internațional de Șah-Grand Chess Tour, care va avea loc în perioada 5-15 mai a.c. la București.

La această competiție vor participa 10 dintre cei mai valoroși șahiști din lume, în frunte cu noul campion mondial, Ding Liren.

Dragoș Ștefan Leu este elev în clasa a V-a la Colegiul Național Vasile Alecsandri și este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Galați.

Dragoș Ștefan Leu,vicecampion național de juniori la șah FOTO: CSM Galați

Dragoș este component al echipei naționale de șah la categoria U12, medaliat cu bronz la Campionatul European de Șah pe echipe în 2022, multiplu medaliat la Campionatele Naționale de Șah, atât la individual cât și pe echipe.

Sportivul gălățean a fost cooptat într-un program de pregătire pe care îl efectuează alături de cel mai bun antrenor din lume, RB Ramesh.

 „Ca să ajungi pe culmi, trebuie să crezi că poți”, a transmis CSM Galați.

Legendarul Kasparov vine, din nou, în România

Garry Kasparov, multiplu campion mondial, va fi prezent la Bucureşti, pe 5 mai a.c., pentru a deschide prima etapă a circuitului internațional Grand Chess Tour 2023, unul dintre cele mai importante turnee de șah la nivel mondial, la care participă zece dintre cei mai mari şahişti ai lumii (potrivit clasamentului FIDE), printre care și doi dintre cei mai valoroși șahiști ai României, la ora actuală. Aceasta este cea de-a patra oară când Marele Maestru Garry Kasparov revine în țara noastră, cu ocazia desfășurării circuitului GCT.

Superbet Chess Classic România este prima din cele cinci etape ale circuitului Grand Chess Tour 2023 (etape care au loc în Europa și în Statele Unite ale Americii) și va avea loc la București, în perioada 5-15 mai 2023.

Turneul de șah, fondat de Garry Kasparov în urmă cu 15 ani, reunește anual cei mai buni jucători de şah din lume. În etapa din România vor participa zece Mari Maeștri (GM) ai șahului internațional, desemnați dintre cei mai buni jucători de șah din lume, precum și doi dintre cei mai valoroși șahiști ai României: Bogdan-Daniel Deac (locul 39 mondial), care a primit un wildcard pentru această competiție, și Richard Rapport (locul 13 mondial).

Garry Kasparov, multiplu campion mondial la șah FOTO: CSM

Garry Kasparov sosește în 5 mai a.c. la București, pentru a participa la ceremonia de deschidere a primei etape a turneului GCT. Evenimentul de inaugurare a competiției va fi dedicat iubitorilor acestui sport, transmițând un mesaj de celebrare a vieții, a păcii, a valorilor universale și a minților care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”.

Faptul că 10 dintre cei mai buni jucători de șah ai lumii se vor confrunta, la București, deja pentru a patra oară, într-o competiție de talie internațională, transformă capitala României într-un hub al acestui sport al minții. Prezența Marelui Maestru Garry Kasparov la București, în deschiderea circuitului Grand Chess Tour 2023, ne onorează de fiecare dată și reprezintă ocazia perfectă de a încuraja tinerii să descopere și să se perfecționeze în tainele acestui sport extraordinar”, precizează președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie