Autoturism cu  acte false descoperit în trafic la Galaţi. Maşina are numere de Italia şi era „operată” de un samsar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina cu acte false depistată la Galaţi FOTO Poliţia de Frontieră

În ultimul timp, oamenii legii au identificat o tendinţă de creştere a numărului de maşini care circulă de bază de acte false. Cele mai multe dintre acestea fac obiectul unor tranzacţii în serie, fără acte de vânzare-cumpărare autentificate, procedură specifică samsarilor de maşini.

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au depistat, în trafic, încă un caz maşină care circulă pe bază de acte falsificate. Cazul face parte dintr-o serie de pare interminabilă, de la începutul anului şi până în prezent fiind identificate într-o astfel de situaţie peste 80 de maşini, doar în judeţul Galaţi.

Cel mai recent caz a fost descoperit la sfârşitul săptămânii trecute, când un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic, pentru control, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca  Chrysler Voyager, înmatriculat în Italia, condus de gălăţeanul  Robert T., în vârstă de 44 de ani.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză (asigurarea tip Carte Verde şi autocolantul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice aplicat pe reversul certificatului de înmatriculare), colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat că cele două înscrisuri nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond caracteristice documentelor autentice, fiind false”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat recent autoturismul de la un cetăţean român, fără a întocmi documente legale şi nu avea cunoştinţă despre faptul că documentele în cauză nu sunt autentice. Cazul este simptomatic, de altfel, pentru identificarea modului cum acţionează reţelele de samsari de maşini. Aceştia cumpără autoturisme fără a întocmi actele aferente, le repară sumar şi le scot în trafic cu scopul de a le vinde la un preţ mai bun. Ulterior, actele se încheie doar între primul vânzător şi ultimul cumpărător, intermediarul însuşindu-şi diferenţa de bani. Totul, evident, fără fiscalizare.

În cazul expus în articolul de faţă,  poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. 

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare