Au cheltuit 1,1 milioane de lei pe o piaţă care nu funcţionează pentru că n-are decât gard, trei alei şi o troiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa fantomă de peste un milion de lei de la Cosmeşti FOTO Ion Hăican

Situaţia greu de crezut se întâmplă în comuna Cosmeşti (judeţul Galaţi), acolo unde primarul PSD Ion Tuchiluş este cercetat penal în legătură cu modul cum a cheltuit banii publici pentru această investiţie scumpă şi de nefolosit.

Autorităţile din comuna gălăţeană Cosmeşti au reuşita „performanţa” să chetuiască 1,1 milioane de lei (circa 240.000 de euro) pentru a construi un gard, o troiţă şi trei alei betonate. În teorie, acolo ar trebui să existe o piaţă pentru produsele agricole din localitate (cunoscută pentru legumicultorii, pomicultorii şi viticultorii ei), însă deşi investiţia a fost începută acum şapte ani şi a costat o sumă considerabilă, nici măcar acum nu este funcţională.

Cazul a ajuns în atenţia opiniei publice după ce un consilier local a sesizat procurorii de la Parchetul din Tecuci (în a cărui arie de competenţă se află Cosmeştiul) în legătură cu faptul că o parte din banii alocaţi de comunitate pentru construirea pieţei ar fi fost deturnaţi.

Consilierul Ion Hăican (PMP) spune că a fost şocat de modul cum s-a ocupat primarul Ion Tuchiluş (PSD) de investiţie, mai ales că suma amintită a fost „tocată” doar pentru investiţii modeste, terenul fiind deja în proprietate publică.

„La propunerea mea, s-a făcut această piaţă agroalimentară. Cosmeştiul este o localitate legumicolă şi chiar avea nevoie de un spaţiu adecvat pentru producători. S-au alocat atunci 470.000 de lei din bugetul local. Îmi şi imaginam cât de frumoasă va fi noua piaţă, era vorba despre o sumă consistentă. Când colo, ne-am trezit cu trei alei betonate, o coşmelie din lemn şi o toaletă lângă gard. L-am întrebat pe domnul primar ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns că s-au terminat banii”, ne povesteşte Ion Hăican.

În 2012, primarul Ion Tuchiluş a venit în faţa CL cu un nou proiect, în valoare de 400.000 de lei, pentru continuarea lucrărilor la piaţă, dar din care s-a făcut un un puţ şi o troiţă.

„A mai făcut un puţ pentru apă şi, în plus, a apărut şi o troiţă. I-am reproşat domnului primar că-şi face campanie electorală pe banii publici şi imediat mi-au sărit câţiva credincioşi PSD să-mi spună că sunt ateu! Atunci m-am supărat şi eu i-am făcut o plângere penală pentru supravealuarea unei lucrări. Piaţa asta a costat 1,1 milioane de lei cu totul (N.R.: alţi 230.000 de lei s-au dat pe gardul din sârmă), dar nu avem tarabe, nu avem nimic”, a explicat consilierul care a reclamat presupusele fapte ilegale.

Culmea este că plângerea penală făcută în 2012 încă este pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, care a încercat de mai multe ori să-l caseze, însă a fost obligat de judecători (la plângerea lui Ion Hăican) să reia cercetarea.

Deloc lipsit de importanţă în această poveste este faptul că primarul Cosmeştiului (aflat în funcţie din 2004, adică de 14 ani) este cumnat cu vicepreşedinta Judecătoriei Tecuci, judecătoarea Niculina Tuchiluş. De asemenea, fratele primarului, Gavrilă Tuchiluş, este şi el un membru important în PSD, fiind şi proprietarul uneia dintre cele mai mari ferme agricole din judeţul Galaţi (fostul IAS Matca).

În replică, Ion Tuchiluş spune că este victima unor hărţuieli politice şi că toate cheltuielile făcute cu piaţa din comună au fost verificate de instituţiile de control, care le-a declarat conforme cu prevederile legale.

Un dosar penal neverosimil de plimbat

Tevatura juridică legată de dosarul penal al primarului de la Cosmeşti, pornit la reclamaţia lui Ion Hăican, pare tocmai bună pentru un studiu de caz la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Dosarul a fost înregistrat în 2012 (adică acum şase ani) la Parchetul Tecuci, unde prim-procurorul Neculai Jalbă a dat neînceperea urmăririi penale după o anchetă sumară, în care n-a audiat niciun martor şi n-a considerat oportun să verifice documentele legate de investiţie.

Ion Hăican contestat apoi în instanţă rezoluţia primului procuror, însă a cerut imediat strămutarea cauzei la Judecătoria Focşani, având în vedere legăturile de rudenie ale primarului Tuchiluş. La scurt timp, Judecătoria Focşani a trimis dosarul înapoi la Parchetul din Tecuci, dispunând redeschiderea începerea urmăririi penale.

După doar câteva săptămâni, procurorul Neculai Jalbă a dat din nou neînceperea urmăririi penale, iar norocul reclamantului a fost că la Parchetul tecucean a fost numit între timp un alt prim-procuror, care a a admis contestaţia şi a dispus în 2017 începerea urmării penale.

Curios este că deşi Ion Haican zice că de la Parchet i s-a spus că dosarul penal a fost trimis la instanţă (competenţă teritorială o are tocmai Judecătoria Tecuci, unde este vicepreşedinte cumnata primarului), cauza nu apare pe portalul instanţei. „Mi-au spus că au trimis la instanţă. De un an nu ştiu ce se întâmplă cu acest dosar”, a mai spus Ion Hăican.

Aceasta nu este prima suspiciune legată de modul cum îşi face treaba Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi, în speţă, procurorul Neculai Jalbă. Aceasta a fost reclamat şi de omul de afaceri Ion Banu, din Ghidigeni, care acuză că firma i-ar fi fost pusă la pământ de o serie de instituţii rău-intenţionate şi de escroci. Cazul a fost relatat pe larg de „Adevărul” în ediţiile trecute.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”