Așezarea din România care îți taie răsuflarea: „pădure” de fântâni cu cumpănă şi ciutură din mijlocul unui sat VIDEO

În mijlocul satului Cuca (Galați), într-un peisaj mirific, pot fi admirate 15 fântâni cu cumpănă și ciutură, vechi de peste 150 de ani, care sunt funcționale și în ziua de azi.

 La 40 de kilometri de orașul Galați, în mijlocul comunei Cuca, într-o vale, pot fi văzute într-un singur loc, 15 fântâni cu cumpănă și ciutură, tradiționale. Din acest loc, obișnuia să se aprovizioneze toți localnicii, fiind construite în urmă cu peste 150 de ani. Oamenii veneau din tot satul cu noaptea în cap și stăteau la rând şi luau apă pentru băut, dar și pentru animale.

„Este un ansamblu de fântâni cu cumpănă de unde tot satul se alimenta înainte ca localitatea să fie conectată la rețeaua de apă. În toată comuna Cuca nu era apă, iar acolo sătenii au găsit un cuibar de apă. Aceste fântâni reprezintă mândria satului. Chiar eu am construit una”, spune primarul comunei Cuca, Mihăiță Vlad.

Potrivit unei documentări realizate de reprezentanții Primăriei Cuca, în localitate au fost săpate 18 fântâni, trei dintre ele au fost, însă, astupate deoarece au rămas fara apă.  

„Fântânile existau când eu eram mic. Sunt multe zone în sat unde nu se găsește apă nici la adâncimi de 40 metri. Oamenii veneau să ia apă cu două găleți și cu cobilița (colghiță). <Se glodea fântâna>, expresie populară locală”, povestește un bătrân al satului. 

Tot de la oamenii satului aflăm că, atunci când în jurul unei fântâni se făcea prea mult noroi, cineva de la Primărie venea și ridica cumpăna.  „Astfel cine venea primul să ia apă, era obligat să aducă o căruță cu nisip pe care să o împrăștie în jurul fântânii. Vara animalele erau date la cârd. Iarna fiecare venea, zilnic, cu animalele mari la fântână, să le adape”, spun oamenii.

Existau și trei fântâni pentru oi. „La fântâna oilor veneau doar turmele de oi. Calul, vaca, boul nu beau apă după oaie, dar oaia bea după celelalte animale. O altă fântână este cea a <cucului> din documente secolele XV și XVI. Aici s-au așezat primii mocani veniți de peste munți, din zona Brețcu (jud. Covasna) în urma actului dat de Petru Rareș”, se arată în poveștile adunate de reprezentanții Primăriei. 

 În prezent, localitatea Cuca are rețea de apă potabilă, iar fântânile sunt folosite de localnici doar pentru a adăpa animalele sau la udatul grădinilor.

„Chiar dacă fântânile nu mai sunt folosite așa mult, noi le tratăm, le curățăm și îngrijim. Apa este bună de băut. Noi cu această apă ne-am făcut mari”, spune primarul.

Fiecare fântână cu cumpănă poartă numele celui care a construit-o. Printre ctitorii lor amintim pe Ion Nedelcu zis și Cucuvea,  moș Gheorghe Cărpalău, Gheorghe Nedelcu (Desu) Mihăiță Vlad (actualul primar), Nică Arghir Costache Șotrocan, exista la începutul anilor 1950.

Primăria vrea să le clasifice ca obiecte de patrimoniu

Pentru a le conserva și reabilita, Primăria Cuca a început demersurile pentru a le clasa ca obiecte de patrimoniu. „Sunt fântâni foarte vechi, tradiționale, și dorim le clasăm ca obiecte de patrimoniu. Ulterior, să accesăm fonduri pentru reabilitarea lor și punerea în valoare”, a încheiat primarul comunei Cuca.  

„Cuca”-o așezare plină de istorie

Din documentele Primăriei aflăm că denumirea de „Fântâna lui Cucu” este atestată abia pe la mijlocul secolul al XV-lea prin cartea de cancelarie dată de domnitorul Moldovei Petru al II-lea la 15 iulie 1448, când acesta dă şi întăreşte lui Cernat Ploscaru şi fratelui său Ştefu mai multe sate, între care şi Fântâna Cucului – care s-a dovedit de către istorici a fi comuna Cuca de astăzi.

„În legătură cu numele de Fântâna lui Cucu au circulat mai multe legende populare. Una din ele povesteşte că numele de Cuca vine de la căciula domnească care se numea cucă. Se spune ca Petru al Răreşoaiei în drumurile sale, când făcea negoţ cu peşte, a poposit prin aceste locuri care erau acoperite cu păduri seculare. La un popas făcut în pădurea situată la nord de localitatea noastră şi care poartă numele de Rareş şi astăzi, şi-ar fi pierdut cuca domnească, de unde şi-a luat denumirea satul care dăinuie până astăzi”, se arată pe site-ul instituției.