Angajaţii de la Bingo Metropolis Galaţi „au făcut blat” cu jefuitorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au descoperit că angajaţii sucursalei Bingo Metropolis Galaţi lăsaseră cei 40.000 de lei furaţi într-un sertar şi stăteau cu uşile descuiate.

Cei trei bărbaţi care au jefuit sâmbătă seara sucursala Bingo Metropolis din Galaţi nu au fost încă identificaţi de poliţişti. Reamintim că indivizii, cu cagule pe faţă, i-au ameninţat pe cei şase angajaţi cu un pistol şi o şurubelniţă, au sustras dintr-un sertar suma de aproximativ 40.000 lei, după care au părăsit zona în fugă.


Oamenii legii au descoperit însă că angajaţii societăţii nu au respectat procedura legală şi s-au comportat ca nişte complici cu jefuitorii.
"În urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit că angajaţii societăţii, la ora săvârşirii faptei, colectau sumele de bani obţinute din vânzarea tichetelor de joc de la agenţii din teritoriu, fără a avea încuiată uşa de acces în punctul de lucru, deşi programul cu publicul se terminase de la ora 18.00. De asemenea, deşi în sediul societăţii exista o casă metalică pentru bani, sumele colectate erau păstrate într-un sertar, şi acesta neasigurat", a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.


Poliţia a efectuat un control la Bingo Metropolis în decembrie 2010. Oamenii legii au verificat atunci dacă unitatea respectă legislaţia privind paza bunurilor şi au instruit conducerea unităţii în acest scop.

CITEŞTE ŞI:

UPDATE Jaful armat de la Bingo Metropolis ar putea fi "la pont". În casa de bani erau suspect de mulţi bani!

UPDATE/ Jaf armat la Bingo Metropolis din Galaţi. Poliţia a organizat filtre la toate ieşirile din oraş

Bingo Metropolis a găsit vinovatul pentru ţeapa dată gălăţenilor


Cu toate acestea, angajaţii societăţii nu au aplicat nici una din măsurile care se iau în astfel de situaţii. De pildă, butonul de panică a fost declanşat abia după ce jefuitorii părăsiseră incinta societăţii.
O echipă operativă formată din criminalişti şi poliţişti încearcă în momentul de faţă să îi identifice pe făptaşi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG